Confidenţialitate


SATU MARE: Greva de la Electrolux s-a încheiat


SATU MARE: Greva de la Electrolux s-a încheiat

Cei 400 de muncitori de la fabrica Electrolux din Satu Mare, aflaţi în cea de-a zecea săptămână de grevă, îşi încheie protestul, după ce sindicaliştii şi conducerea fabricii au ajuns la o înţelegere, a anunţat, joi, preşedintele sindicatului Samus, Sorin Faur.

Potrivit acestuia, s-a obţinut o creştere salarială de 5,5% şi un bonus de prezenţă de 240 de lei brut, începând cu 9 mai 2019, şi o creştere de 5,5% şi un bonus de prezenţă de 480 de lei, începând cu 1 ianuarie 2020. Celelalte prevederi din vechiul contract colectiv de muncă rămân neschimbate.

“De mâine (vineri n.r.), toată lumea la locul de muncă. Cine lipseşte este considerat absent. Încercaţi să nu provocaţi, pentru că ştim că sunt anumite animozităţi, să nu faceţi lucruri care nu corespund regulamentului intern. Nu daţi naştere la provocări. Eu spun că greva nu a fost degeaba. Anumite aspecte pe care le-am cerut noi la început au fost acceptate, nu a fost suma fixă pe care am cerut-o noi, dar până la urmă acel bonus de prezenţă, acei 480 de lei, se poate interpreta ca un fel de sumă fixă care se dă numai şi numai la muncitori. Am început cu o sumă de prezenţă de 150 de lei şi am ajuns la 480 de lei, nu acum, dar peste câteva luni. E o diferenţă foarte mare”, a spus Sorin Faur.

Greva de la Electrolux a început pe 4 martie, pe perioadă nedeterminată. Sindicaliştii au cerut o creştere salarială în sumă fixă, de 350 de lei, adică 2 lei pe oră. După negocieri, au acceptat o creştere salarială în procente.

În total, Electrolux are 930 de muncitori, care beneficiază de Contractul Colectiv de Muncă.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)