Confidenţialitate


Grecia: mii de copii refugiați se pregătesc de școală


Grecia: mii de copii refugiați se pregătesc de școală

Autoritățile de la Atena pun la punct un plan pentru educarea copiilor. Aceștia vor merge la școală fie în centrele de primire, fie în școli publice.

 

Susținut de UNICEF și de alte organizații internaționale, Ministerul Educației de la Atena a pregătit un plan pentru educarea în Grecia a mii de copii refugiați, începând din 12 septembrie. Aceștia vor urma cursurile fie în centrele de primire, fie în școli publice, unde vor fi transportați zilnic cu autobuze.

În ceea ce privește programa școlară pentru refugiați, copiii vor învăța limba maternă, limba engleză și noțiuni elementare de greacă, pentru a-i ajuta să se integreze în țara-gazdă. De altefl, în ultimele luni, în taberele de refugiați s-au desfășurat programe-pilot în domeniul educației.

Potrivit UNICEF, aproape jumătate din cei 57.000 de imigranți și refugiați care trăiesc în Grecia sunt copii; dintre aceștia, 18.000 sunt de vârstă școlară.

Costul educației pentru refugiați constituie o provocare pentru Grecia. Surse din Ministerul Educației afirmă că s-au obținut până în prezent circa șapte milioane de euro din fonduri europene pentru construcțiile necesare, pentru formarea personalului didactic și pentru manuale. Organizația Internațională pentru Migrație ar urma să aloce până la sfârșitul anului alte trei milioane de euro pentru transportul elevilor și pentru alte nevoi.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…