Confidenţialitate


Grecia: Cuplul care avea in grija fetita descoperita intr-o tabara de romi, arestat


Căpătă o amploare tot mai mare cazul micuţei care a fost descoperită într-o tabără de romi din Grecia, şi despre care anchetatorii cred că a fost vândută la naştere.

Analizele ADN au stabilit că femeia şi bărbatul, ambii de 40 de ani, nu au nicio legătură de sânge cu Maria. Fotografia copilei blondă cu ochi verzi a făcut înconjurul lumii.

Autorităţile elene au încredinţat-o unei asociaţii caritabile, care a primit, în ultimele zile, mii de telefoane şi mailuri de la familii cărora le-au dispărut copii sau de la persoane care sunt interesate de adopţie.

Poliţia din Larissa a început o amplă anchetă în acest caz.

În urmă cu 2 ani, în plină expansiune a traficului cu bebeluşi, o operaţiune comună a poliţiei din Grecia şi Bulgaria a dus la arestarea a zece bulgari şi a doi greci acuzaţi că au adus în Grecia 17 bulgăroaice însărcinate pentru a le vinde ulterior nou-născuţii.

Intermediarii încasează între 15 şi 20.000 de euro pentru fiecare copil.


Ultimele stiri
Iranul susţine că poate duce războiul cu SUA şi Israel cât timp va fi necesar. Purtătorul de cuvânt…

Viorel Cerbu, avizat în unanimitate de CSM pentru conducerea DNA. Blocaj la vot pentru Marius Voineag și Alex…

Aripa istorică a Muzeului Tehnic „Dimitrie Leonida” se redeschide la finalul lunii, după un amplu proces de restaurare…

O nouă specie de dinozaur gigantic, descoperită în Brazilia. Dasosaurus ajungea la 20 de metri lungime | AUDIO

Cristian Popescu Piedone a recunoscut că a condus 10 ani fără permis de conducere: „Fapta este prescrisă și…

Protest spontan al minerilor la Târgu Jiu: aproape 800 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia au blocat străzile,…

Prevenția, ignorată de români. Controalele și analizele medicale sunt realizate rar, mai ales înainte de 40 de ani…

Academia Europa FM: Ce obțin profesorii prin boicotul simulărilor pentru Evaluarea Națională? Răspunde Zeno Daniel Sustac, președintele Asociației…

AUR și PSD ar putea vota amendamente pentru modificarea bugetului, transmite Petrișor Peiu: Au existat discuții informale, dar…

Oscar 2026: „One Battle After Another” câștigă. A făcut bugetul mare diferența?