Confidenţialitate


Grecia a ajuns la un acord cu creditorii cu privire la țintele bugetare


Grecia a ajuns la un acord cu creditorii cu privire la țintele bugetare

Grecia și creditorii internaționali au ajuns la un acord asupra bugetului elen, după ce au fost purtate negocieri toată noaptea.

Înțelegearea duce la rămânerea grecilor în zona euro, dar și la evitarea falimentului, a declarat ministrul grec de finanțe.

Guvernanții de la Atena discută un nou plan de salvare de până la 86 de miliarde de euro.

 

Grecii au ajuns la un acord cu creditorii în ceea ce privește obiectivele bugetare în perioada 2015-2018.

Anul acesta, s-a convenit că Atena va avea un sold din buget, fără plata datoriilor de 0.25% din PIB, un excedent bugetar de 0.5% din Produsul Intern Brut, care va ajunge în 2018 la 3,5 %.
“Țintele pentru cadrul bugetar au fost finalizate”, a declarat responsabilul elen pe marginea discuțiilor dintre oficialii  greci și reprezentanți ai creditorilor internaționali. Aceeași sursă a declarat că vor fi introduse noi măsuri, atât în cursul acestui an, cât și în 2016.

Grecia trebuie să încheie un acord înainte de rambursarea unei datorii la BCE, scadentă la 20 august, amintește Reuters.


Ultimele stiri
Dominic Fritz: USR nu va vota un guvern în care „PSD se întoarce cu niște oameni-paravan”

PSD a decis să intre la guvernare. Sorin Grindeanu: „Consiliul Politic Național a dat undă verde”. Lista miniștrilor…

Ludovic Orban, despre lista miniștrilor PSD din Guvernul Niculescu: ar trebui să se numească Guvernul PSD-Dan. Sper ca…

Evaziune fiscală și spălare de bani în contracte cu nave NATO. Arestări în Norvegia și Germania și percheziții…

Proteste violente ale studenților în Albania. Șase persoane au fost rănite, iar aproximativ 20 de tineri au fost…

Spitalul Modular din Pipera, construit în pandemie, a fost jefuit bucată cu bucată. Hoții au furat sute de…

Reacții în Parlament după negocierile pentru Guvernul Niculescu. Reprezentanții AUR și SOS România, nemulțumiți că nu sunt invitați…

Piața Victoriei. Cine vrea, de fapt, să guverneze? Răspunde Ludovic Orban, fost prim-ministru

O nouă specie de dinozaur carnivor, descoperită după ce cercetătorii au studiat o fosilă păstrată într-un sertar timp…

CFR caută artiști pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord. Înscrierile voluntarilor se…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează