Confidenţialitate


Granița România-Ucraina va avea alte două puncte de trecere. În acest moment, coada de tiruri este de zeci de kilometri pe partea ucraineană


Granița România-Ucraina va avea alte două puncte de trecere. În acest moment, coada de tiruri este de zeci de kilometri pe partea ucraineană

La granița României cu Ucraina, se vor deschide două noi puncte de trecere a frontierei. Iar la cea cu Republica Moldova, în Vama Albița, vor lucra echipe mixte româno-moldovene, astfel încât camioanele cu marfă să nu mai treacă prin două controale, iar timpii de așteptare să scadă.

Sunt doar câteva dintre măsurile stabilite, vineri, la Palatul Victoria, într-o ședință interministerială la care a participat și prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița.

Comparativ cu luna mai a anului trecut, traficul în vama Siret din Suceava s-a dublat, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului. Dan Cărbunaru a prezentat măsurile luate de autorități pentru a fluidiza circulația la granița cu Ucraina:

„Vor fi deschise două noi puncte de frontieră, Vicovu de Sus și la Racovăț. Practic, în aceste două noi puncte de trecere a frontierei vor fi preluate fluxuri care vor contribui la reducerea preasiunii asupra vămii Siret.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Din Republica Moldova vin foarte multe mărfuri, iar camioanele goale vor fi direcționate către alte vămi decât cele din prezent. În plus, în Vama Albița vor lucra echipe mixte româno-moldovene:

„Prin aducerea alături a acestor echipe mixte, ambele părți se asigură că-și respectă propriile proceduri de lucru. Avantajul faptului că sunt în același loc este că acești timpi se scurtează foarte mult, nu mai sunt două opriri.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Și la Isaccea este un flux mare de mărfuri și călători, spune purtătorul de cuvânt al Executivului:

„Ministerul Apărării Naționale va trimite un bac suplimentar pentru a asigura fluența transportului la Isaccea, ceea ce va dubla capacitatea la acest moment pentru a transporta autoturisme, camioane, oameni.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Întrebat dacă va fi suplimentat personalul din vămi sau e nevoie să se facă noi angajări, purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus că situația e gestionată de fiecare vamă în parte, iar premierul le-a cerut atât vameșilor și polițiștilor de frontieră, cât și autorităților sanitare să aibă program de lucru permanent 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Foto: Alexandru Neagu


Ultimele stiri
Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO