Confidenţialitate


Gorj: 14 angajați ai Complexului Energetic Oltenia au intrat în greva foamei


Gorj: 14 angajați ai Complexului Energetic Oltenia au intrat în greva foamei

14 angajați ai Complexului Energetic Oltenia au intrat în greva foamei, luni dimineață, în fața sediului companiei.

Ei fac parte din sindicatul Mine Energie Oltenia, cel mai mare sindicat din cadrul companiei, și sunt nemulțumiți de disponibilizările anunțate de companie și de fondul de salarii scăzut pe anul viitor.

 

Cei 14 angajați ai CEO au anunțat, luni dimineață, conducerea companiei, că intră în greva foamei pe termen nelimitat.

Pe un frig năpraznic, salariații și-au pus pancarte de gât prin care anunță greva foamei.

Au recurs la protestul extrem pentru că Ministerul Energiei a anunțat disponibilizări pentru următorii ani.

Astfel, 2.000 de oameni părăsesc compania până la sfârșitul lui 2017, iar alți 2.000 până în 2020.

Protestatarii așteaptă ca un reprezentant din cadrul Guvernului să vină la negocieri pentru semnarea unui protocol prin care să li se garanteze salariul fără diminuări, iar numărul disponibilizaților să fie mai mic.


Ultimele stiri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Premierul Ilie Bolojan a aprins lumina în cămara cu şmecherii. Dacă cineva se aşteaptă…

ANM: Informare meteo de intensificări ale vântului, răcire accentuată a vremii și ploi moderate cantitativ

Fotbal: Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB cu 5-0, în Superligă

Germania: Alegătorii din Berlin și din landul Pomerania Occidentală votează duminică parlamentele regionale | AUDIO

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

Unul dintre adolescenții implicați în crima de la Cenei va fi internat într-un centru de detenție timp de…

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat

Zilele Bucureştiului: Concerte, proiecţii de video mapping şi tururi ghidate, sâmbătă şi duminică

Crimă Cenei/ 15 ani detenţie pentru unul dintre adolescenţii acuzați de crimă şi daune de peste 1 milion…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează