Confidenţialitate


Giurgiu: Grav accident pe DN 5, un mort şi patru răniţi, între care doi copii


Giurgiu: Grav accident pe DN 5, un mort şi patru răniţi, între care doi copii

O tânără în vârstă de 22 ani ani a murit şi alte patru persoane, între care doi copii de trei şi opt ani, au fost rănite într-un accident produs, sâmbătă după amiază, pe drumul naţional 5, la ieşirea din municipiul Giurgiu. Două autovehicule s-au ciocnit după ce unul dintre ele a intrat pe contrasens.

Potrivit primelor date, şoferul unui autoturism, un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Daia, judeţul Giurgiu, a pierdut controlul asupra direcţiei pe DN5, maşina ajungând pe contrasens unde s-a ciocnit cu un alt autoturism, condus de un şofer din Bucureşti în vârstă de 37 de ani.

Autovehiculul care a pătruns pe contrasens s-a răsturnat, iar pasagera din dreapta şoferului, o tânără în vârstă de 22 de ani, a rămas încarcerată. Femeia a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, două dintre aceste fiind copii, în vârstă de trei şi opt ani.


Ultimele stiri
Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează