Confidenţialitate


Gerul ucide și în Italia


Cel puţin cinci oameni au murit în ultimele zile în Italia, scrie La Repubblica. O persoană fără adăpost a fost găsită moartă la Florenţa, iar o alta la Milano, într-o clădire abandonată din oraş.

La Roma, autorităţile au decis ca mai multe staţii de metrou să fie deschise pe parcursul nopţii, pentru oamenii fără adăpost, dar numai puţini dintre ei au ales să se refugieze acolo.

La Basilicata, în sudul ţării, vineri nu s-au făcut ore, pentru că temperaturile au coborât sub minus 10 grade Celsius. În plus, nu se putea circula cu mașinile din cauza troienelor înalte de peste un metru înălţime. Circulaţia este dificilă şi în zona Palermo, din cauza zăpezii şi poleiului. Cel puţin o localitate este izolată.

Carabinieri au intervenit în zeci de cazuri pentru a salva şoferii blocaţi sau a ajuta oamenii să ajungă la spital.

Mai multe curse aeriene care urmau să aterizeze pe aeroportul din Palermo au fost redirecţionate sau anulate.


Ultimele stiri
Cum ar fi fost pus la cale sabotajul de la Carfil Brașov, atribuit Rusiei. Mesaje ferme ale președintelui…

Luca Niculescu: România acționează cu toată fermitatea pentru destructurarea acțiunilor de sabotaj asupra obiectivelor naționale

Europa FM se aude de azi în Mahmudia pe 90,9 FM

Alexandru Rogobete anunță schimbarea componenței comisiilor responsabile cu recunoașterea sau echivalarea studiilor | AUDIO

Nicușor Dan: Condamn cu toată fermitatea orice implicare a Federației Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în şapte judeţe şi în Bucureşti, până miercuri la prânz

270.000 de euro pentru viitorul artei românești: Concertul Regal Caritabil susține o nouă generație de artiști

Alegeri în Israel: Primul scrutin parlamentar de după 7 Octombrie

Avarie la Termocentrala Turceni; un cazan s-a fisurat | AUDIO

Un spectacol magistral pentru susținerea tinerilor artiști la început de drum, la cea de-a XVII-a ediție a Concertului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează