Confidenţialitate


GERMANIA: Proces colectiv împotriva Volkswagen


GERMANIA: Proces colectiv împotriva Volkswagen

O instanță din Germania a declarat drept admisibil, luni, un proces colectiv, în care aproape jumătate de milion de șoferi cer compensații de la compania auto Volkswagen în scandalul manipulării testelor de poluare, relatează Mediafax, citând DPA.

După peste patru ani de la izbucnirea în SUA a scandalului privind manipularea emisiilor poluante, producătorul auto are de înfruntat federația organizațiilor pentru drepturile consumatorilor din Germania, care reprezintă interesele proprietarilor de vehicule fabricate de VW.

Judecătorul Michael Neef, de la Înalta Curte Regională din Braunschweig, le-a sugerat părților implicate să încerce soluționarea amiabilă a cazului, notând că este dificil de evaluat valoarea pagubelor suferite de proprietarii de vehicule diesel.

Germania a început să permită cazuri colective doar începând de anul trecut, astfel că procesul împotriva Volkswagen este primul de acest fel în instanțele germane.

Compania auto susține însă că proprietarii nu au suferit pagube întrucât vehiculele puteau fi conduse și erau sigure.

Volkswagen a cheltuit până acum aproximativ 30 de miliarde de dolari din cauza scandalului privind manipularea emisiilor poluante, iar foști și actuali lideri ai firma au fost dați în judecată.


Ultimele stiri
Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia

Papa Leon al 14-lea, turneu apostolic în America de Sud. Va vizita Uruguay, Argentina și Peru | AUDIO

Două noi ameninţări cu bombă au vizat aeronave care urmau să aterizeze pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni.…

Ioana Dogioiu, după plecarea din Guvern: Ilie Bolojan și-ar dori să guverneze din nou. Despre dinamica de putere…

Ministrul Finanțelor: Guvernul începe pregătirile pentru bugetul pe 2027. 49 din 56 de instituții au transmis propunerile de…

Avion al Marinei Naționale Franceze, în misiuni de supraveghere în Marea Neagră. Echipajul a alertat o navă comercială…

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență. Ar fi luat 5.000 de euro de la…

Neamț: Fragmentele de dronă descoperite în comuna Boghicea au fost detonate. Localnicii, avertizați prin mesaj Ro-Alert

Iranul avertizează că ar putea lovi bazele americane din Europa, inclusiv din România, dacă SUA reiau atacurile |…

Tinerii cu venituri de până la 4.000 de lei ar putea primi ajutor de la stat pentru chirie.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează