Confidenţialitate


Germania: Angela Merkel a ajuns la un acord pentru formarea Guvernului


În Germania, Angela Merkel a ajuns azi noapte la un acord cu social-democraţii pentru formarea unui guvern.

Înțelegea vine la două luni de la victoria înregistrată de Merkel în alegerile legislative. Aceasta nu a obținut însă majoritatea absolută, așa că avea nevoie de parteneri pentru a forma executivul.

Dacă acordul va fi acceptat de membrii Partidului Social Democrat, Angela Merkel va fi aleasă pe 17 decembrie, de deputaţii din Bundestag, la conducerea unui guvern de ‘mare coaliţie’ pentru un al treilea mandat de patru ani.

Acordul dintre conservatori și social-democrați urmează să fie aprobat de Partidul Social-Democrat în cadrul unui referendum care va începe luna viitoare.

Angela Merkel a acceptat concesiuni majore, inclusiv crearea unui salariu minim în Germania de 8 euro și 50 de cenți pe oră. Acesta va intra în vigoare din 2015, dar se va aplica în toate domeniile abia din 2017.

Salariul minim va fi o premieră pentru Germania. Până acum, problemele salariale erau lăsate în baza partenerilor sociali.

FMI, Uniunea Europeană, Franţa şi Statele Unite erau îngrijorate de politica salarială prea restrictivă. În prezent, 17 la sută dintre salariații germani câștigă mai puțin de 8,50 de euro pe oră.

Social-democraţii au obţinut și un plan de creștere a pensiilor pentru micii salariaţii şi pentru mame, precum şi posibilitatea ieşirii la pensie la 63 de ani, în loc de 67, pentru salariaţii care au cotizat 45 de ani.

În plus, au obţinut câştig de cauză și pentru posibilitatea acordării dublei naţionalităţi copiilor străini născuţi în Germania.

Ansamblul de măsuri sociale şi de investiţii va costa statul german 23 de miliarde de euro. Finanțarea se va face fără creşterea fiscalităţii.


Ultimele stiri
Donald Trump a criticat anumite state europene pentru felul în care au acționat în cazul conflictului din Iran:…

Analistul de politică externă Mihai Isac: „Dacă războiul din Iran se va prelungi, baza de la Mihail Kogălniceanu…

Ana Bărbosu a câștigat titlul de Gimnasta Anului 2025 | AUDIO

NATO nu este implicată în atacurile SUA și ale Israelului în Iran, declară Mark Rutte: „Eliminarea capabilităților nucleare,…

Mihai Dimian a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei | AUDIO

Ministrul Energiei, despre creșterea prețului la carburanți: „Există acest risc. Totul depinde de situația din Orientul Mijlociu” |…

Piața Victoriei: Impactul războiului din Iran. Invitat este analistul de politică externă Mihai Isac

Cel puțin patru mii de pasageri ai companiei Ryanair așteaptă să fie repatriați din Iordania. CEO-ul companiei: „Aveam…

Trei mii de români din țările Orientului Mijlociu au solicitat până acum ajutor pentru repatriere. Purtătorul de cuvânt…

Ce spune ministrul Radu Miruță după ce nivelul de securitate la Deveselu a fost crescut: „Nu este ceva…