Confidenţialitate


GERMANIA: 8.000 de companii cer ajutorul statului ca să își țină angajații în șomaj tehnic


GERMANIA: 8.000 de companii cer ajutorul statului ca să își țină angajații în șomaj tehnic

În Germania, aproape 8.000 de companii au cerut ajutor de stat pentru a-și ține angajații în șomaj tehnic.

Conform legii, statul va suporta până la 60% dintre salariile angajaților nevoiți să stea acasă, din cauza pandemiei de coronavirus.

Până în acest moment, peste două milioane de angajați germani stau acasă pentru o perioadă încă nedeterminată.

Companiile la care lucrează le plătesc șomajul tehnic și conform unei legi care datează de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, statul se angajează să achite până la 60 la sută din valoarea salariilor. În cazul angajaților cu copii, procentul este de 67 la sută.

Până acum, aproape 8.000 de companii germane au cerut ajutor pentru a nu-și concedia angajații în perioada de carantină.

Și spun cei de la Bloomberg, ar fi vorba despre 2,1 milioane de angajați. Asta în condițiile în care în 2009, în timpul Criziei Financiare, de acest ajutor au beneficiat 1,5 milioane de germani.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează