Confidenţialitate


Gerard Pique își va încheia cariera la FC Barcelona


Gerard Pique își va încheia cariera la FC Barcelona

Fundașul central al catalanilor, în vârstă de 30 de ani, a semnat luni un nou contract, valabil până în 2022, anunță site-ul oficial al clubului.

Pentru a fi siguri că nu va putea fi cumpărat, conducătorii Barcei i-au trecut o clauză de reziliere uriașă, de 500 de milioane de euro.

“Nu mă mai interesează o altă grupare. Barcelona sau nimic”, a declarat Pique, care și-a început la 10 ani cariera de junior la formația “blaugrana”.

Din 2004 până în 2008, el a fost legitimat la Manchester United, care l-a împrumutat un sezon și la Zaragoza, iar în ultimii 10 ani a evoluat în 425 de meciuri, marcând de 36 de ori pentru echipa de pe Camp Nou.

Palmaresul lui Gerard Pique este impresionant. A câștigat de 4 ori Liga Campionilor (de trei ori cu Barca și odată cu Man United), are 6 titluri în Primera Division și unul în Premier League, iar cu naționala Spaniei a fost campion mondial și campion european, adunând 94 de selecții și 5 goluri, în 9 ani.

Pique va împlini 31 de ani săptămâna viitoare, și deși a primit numeroase oferte din fotbalul arab sau chinez, cu salarii imense, le-a refuzat pe toate, declarând că vrea să se retragă de la nivel înalt.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează