Confidenţialitate


Georgia: Protest al susținătorilor opozantului Saakaşvili, transferat într-un spital penitenciar


Georgia: Protest al susținătorilor opozantului Saakaşvili, transferat într-un spital penitenciar

Zeci de mii de persoane au manifestat în Georgia, luni, în sprijinul fostului preşedinte Mihail Saakaşvili, transferat într-un spital penitenciar ca urmare a unei prelungite greve a foamei.

Scandând numele acestuia, aproape 40.000 de opozanți ai actualului regim s-au strâns în piaţa centrală din capitala Tbilisi.

“O mişcare de protest masivă şi permanentă începe în Georgia şi nu se va opri până când Mihail Saakaşvili nu este eliberat şi nu au avut loc alegeri anticipate”, s-a adresat mulţimii Nika Melia, preşedintele Mişcării Naţionale Unite, formaţiunea politică a fostului şef al statului.

“Nu ne vom dispersa, protestul nostru va fi necruţător şi paşnic”, a spus el.

Protestatarii au mărşăluit apoi prin centrul oraşului spre sediul premierului, intenţionând să blocheze accesul la clădirea guvernului.

Mihail Saakaşvili este “victima unei vendete politice, nu ne vom opri până când nu va fi eliberat”, a declarat unul dintre manifestanţi, Niko Mgeladze, un om de afaceri în vârstă de 46 de ani.

Postul de televiziune Mtavari TV, apropiat de opoziţie, a difuzat imagini cu sute de poliţişti desfăşuraţi în faţa clădirilor guvernamentale.

Cu câteva ore mai devreme, serviciile penitenciarelor anunţaseră transferul lui Saakaşvili într-un spital penitenciar pentru a evita deteriorarea stării sale de sănătate după 39 de zile de grevă a foamei.

Preşedinte pro-occidental al Georgiei în perioada 2004 – 2013, considerat acum liderul opoziţiei, Mihail Saakaşvili a revenit în ţară pe 1 octombrie după un exil de opt ani. Arestat imediat, a fost închis fiind condamnat pentru abuz de putere, sentinţă pe care o consideră însă motivată politică.

Figură carismatică şi ambivalentă a politicii georgiene, dar şi ucrainene, Mihail Saakaşvili a intrat în greva foamei pentru a protesta împotriva încarcerării sale. Susţinătorii săi cer de săptămâni întregi eliberarea sau cel puţin internarea sa într-o unitate spitalicească civilă şi nu într-un spital penitenciar.


Ultimele stiri
Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…

Universitatea Craiova debutează în Conference League împotriva echipei spaniole Getafe | AUDIO

Piața Victoriei: Își depune și Luca Niculescu mandatul? Răspund politologii Vlad Adamescu și Răzvan Petri

Mai multe spectacole din repertoriul Teatrului Național București vor fi supratitrate în limba engleză | AUDIO

Pacienții cu boli cronice ar putea beneficia de mai multe investigații medicale gratuite. Proiectul, care a trecut de…

Formula 1 revine în Africa după 37 de ani. Rwanda va găzdui Marele Premiu începând din 2030

Cine este actorul american RJ Mitte. Acesta s-a dedicat susținerii drepturilor persoanelor cu dizabilități | AUDIO

PNL ia în calcul încheierea unui acord politic bilateral cu premierul desemnat, fără a intra la guvernare. Bolojan:…

Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează