Confidenţialitate



Gelu Voican Voiculescu, pus sub învinuire în dosarul Revoluţiei


Gelu Voican Voiculescu, pus sub învinuire în dosarul Revoluţiei

Procurorii Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul General l-au pus, marţi, sub învinuire, în dosarul Revoluţiei, pe fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu pentru infracţiuni contra umanităţii, cercetările în cazul său fiind extinse.

Șeful statului a încuviinţat, în aprilie, cererea Parchetului de urmărire penală în cazul acestuia, dar şi faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu şi de fostul premier Petre Roman.

La intrarea în sediul Parchetului General, Gelu Voican Voiculescu nu a dorit să facă nicio declaraţie.

Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General au dispus, marţi, în dosarul Revoluţiei, extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru infracţiuni contra umanităţii faţă de Gelu Voican Voiculescu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) începând cu 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989.

“Suspectul Voiculescu Voican Gelu a fost încă de la înfiinţarea CFSN unul dintre factorii importanţi de decizie ai acestui organism, acceptând şi oficializând decizii militare, unele cu caracter diversionist. Deciziile diversioniste au avut caracter general, fiind vizate toate centrele urbane importante ale României. Acestea s-au materializat prin: deplasarea unor efective militare (eterogene, inclusiv din punctul de vedere al comenzii militare), complet echipate de luptă, inclusiv cu armament greu, în mod voit fără o eficientă coordonare, în interiorul marilor aglomerări urbane ale ţării; darea de ordine privind deplasarea unor unităţi militare pe timp de noapte, fără asigurarea comunicării necesare cu celelalte unităţi militare dispuse deja în teren; solicitarea repetată prin intermediul TVR ca populaţia civilă, parţial înarmată în mod iresponsabil, să participe activ la apărarea unor obiective urbane importante. Aceste acţiuni s-au desfăşurat pe fondul psihozei teroriste generalizate indusă prin răspândirea în mod repetat a unor informaţii false privind acţiuni ostile, intense şi diversificate, aparţinând ”duşmanului terorist””, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”