Confidenţialitate


Galați: Un polițist a fost reținut pentru luare de mită | AUDIO


Galați: Un polițist a fost reținut pentru luare de mită | AUDIO

Un polițist din Galați a fost reținut pentru 24 de ore, pentru luare de mită. El a fost prins în flagrant de ofițerii DGA, în timp ce primea 400 euro pentru soluționarea favorabilă a unui dosar penal.

Polițistul reținut pentru luare de mită este agent șef la Secția 5 Poliție din Galați și avea printre atribuțiile de serviciu soluționarea unui dosar penal de furt calificat.

Potrivit Direcției Generale Anticorupție, polițistul ar fi pretins și primit de la principalul inculpat din dosar suma de 3.000 de euro, cu promisiunea că va tergiversa cercetările în cadrul dosarului penal, urmând să identifice un alt făptuitor față de care să se continue cercetările. Cum polițistul nu s-a ținut de promisiune, suspectul de furt a sesizat organele anticorupție.

Apoi, i-a solicitat o nouă întâlnire polițistului care îi instrumenta dosarul, moment în care i-a oferit 400 de euro, bani pe care agentul de poliție de la Secția 5 i-a primit.

Atunci a fost ridicat de ofițerii DGA și dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați pentru anchetă. Pe baza probelor din dosar, procurorii cer instanței mandat de arestare pe numele polițistului sub acuzația de luare de mită.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Emanuela Turcu


Ultimele stiri
Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…