Confidenţialitate


Galați: Piroman recidivist, reținut din nou de Poliție


Galați: Piroman recidivist, reținut din nou de Poliție

Un piroman deosebit de periculos, lăsat în libertate de judecători, a recidivat.

Bărbatul cunoscut ca incendiator a fost reținut aseară, de polițiștii din Galați, după ce a dat foc unei toalete publice, în zona Parcului CFR.

Dus la secție și anchetat, suspectul a fost identificat ca fiind autorul altor două incendieri de toalete publice în zilele trecute, dar și al incendierii unui imobil de pe strada Cezar, în ajun de Sfântul Andrei, unde se adăposteau oameni ai străzii.

„Astfel, bărbatul de 33 ani, din comuna Slobozia Conachi ar fi incendiat, în seara de 29 noiembrie, subsolul şi podul unui bloc de pe strada Cezar, aprinzând mai multe resturi de lemn şi bidoane din plastic. Ulterior, în zilele de 03, 04 şi 05 decembrie, acesta ar fi incendiat patru toalete ecologice amplasate în dreptul Parcului C.F.R., pe strada Domnească şi strada Dimitrie Bolintineanu”, se arată într-un comunicat al IPJ Galați.

Bărbatul nu este la primele abateri de acest gen. În urmă cu mai puțin de o lună, el a mai fost reținut o dată de polițiști, după ce a dat foc unui internat de liceu și unei case părăsite, în care stăteau oameni fără adăpost.

Atunci, Judecătoria Galați l-a pus însă în libertate sub control judiciar, considerând că nu prezintă pericol public.

Din Galați, corespondentul Europa FM, Ema Turcu.


Ultimele stiri
Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…