Confidenţialitate


Galați: Copil abandonat în stradă de propria mamă pentru că ar fi fost neascultător


Galați: Copil abandonat în stradă de propria mamă pentru că ar fi fost neascultător

Un copil, în vârstă de 5 ani, a fost găsit singur și dezorientat, joi, pe un bulevard din orașul Galați.

Sesizați printr-un apel la 112, polițiștii au descoperit că micuțul a fost abandonat în stradă de propria mamă, spunându-i că se duce să cumpere covrigi.

În vârstă de 29 de ani, femeia a vrut să îl pedepsească pe băiat pentru că era neascultător, aceasta plecând într-o comună aflată la zeci de kilometri distanță.

Ulterior, mama copilului a fost găsită în comuna Cudalbi și a fost dusă la audieri.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie, cercetările fiind continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Copilul va rămâne în grija Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

FOTO: Arhivă

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează