Confidenţialitate


GALAȚI: Combinatul siderurgic a donat ISU o poartă de dezinfectare


GALAȚI: Combinatul siderurgic a donat ISU o poartă de dezinfectare

Combinatul siderurgic din Galați a donat o poartă de dezinfectare, care a fost montată la sediul ISU Galaţi.

Este vorba despre un echipament modern care va fi folosit de pompierii şi paramedicii din cadrul instituţiei și care asigură o dezinfectare rapidă şi eficientă a celor care au fost în zone cu risc de infectare fiind amplasat la intrarea principală a instituţiei.

„Este modestul nostru semn de mulţumire pentru cei care se luptă, zi de zi, pentru sănătatea gălăţenilor. Le mulţumim din suflet!”, a spus Bogdan Grecu, directorul general al LIBERTY Galaţi.

Echipamentul a fost amplasat la intrarea în sediu şi va funcţiona în curând. Recent, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a primit din partea combinatului şi un kit mobil de dezinfectare a personalului şi a spaţiilor.

„Echipamentul primit este de mare ajutor pentru pompierii militari (paramedicii) care, permanent, pot intra în contact cu pacienţi infectaţi şi în zone de risc”, a declarat Ion Toma, inspectorul șef al ISU Galaţi.

Mai mulţi pompieri de la ISU Galaţi s-au infectat cu COVID-19 de la declanşarea epidemiei.

Cel puţin nouă persoane au fost testate pozitiv, în timp ce altele au primit rezultate negative.


Ultimele stiri
Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…