Confidenţialitate


GALAȚI, al cincilea județ în care masca devine obligatorie și în aer liber


GALAȚI, al cincilea județ în care masca devine obligatorie și în aer liber

Masca devine obligatorie în toate spațiile aglomerate, închise și deschise, din Galați.

Măsura se va aplica de la 1 august, anunță Comitetul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați.

„Cu scopul prevenirii virusului SARS-CoV-2, se dispune desfășurarea tuturor activităților cu caracter religios în aer liber, cu obligativitatea purtării măș̦tii de protecție ș̦i respectarea mă̆surilor de distanț̦are fizică”, au transmis reprezentanții Prefecturii Galați într-un comunicat.

Administratorii firmelor care organizează evenimente private (nunți, botezuri, aniversări, etc.) vor reduce programul până la ora 22.00 în cursul săptămânii ș̦i până la 23.00 în zilele de sâmbătă̆ și duminică.

De asemenea, restul teraselor vor fi închise la ora 23.00 în fiecare seară, cum a stabilit marți seară Comitetul Național pentru Situații de Urgență, măsură ce ar urma – potrivit rosă fie adoptată miercuri seară în ședința Guvernului.

„De sâmbătă, 01 august 2020, se interzice comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirii unde se desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în intervalul orar 23.00-06.00. În intervalul menționat operatorii economici care desfășoară aceste activităț̦i au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și respectarea măsurilor de protecție individuală și igienă. Se interzice desfășurarea activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00-06.00”, potrivit comunicatului Prefecturii Galați.

Până acum, alte patru județe au impus purtarea obligatorie a măștilor: Argeș, Dâmbovița, Vâlcea și Brașov.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…