Confidenţialitate


Gala Premiilor UNITER, programul anual al Uniunii Teatrale din România din anul 1993, se pregătește de ediție aniversară (P)


Gala Premiilor UNITER, programul anual al Uniunii Teatrale din România din anul 1993, se pregătește de ediție aniversară (P)

A 30-a ediție a Galei va avea loc în 4 iulie, ora 21.00, la Palatul Culturii din Bistrița. Regia spectacolului este semnată de Radu Afrim, prezentatori fiind tinerii actori ai Teatrului Național București – Raluca Aprodu și Emilian Oprea.

„O gală aniversară e cea mai potrivită oportunitate de a analiza prezentul acestei bresle și mai ales de a trage cu ochiul înspre viitor. De aceea mi-am permis să focusez ediția 30 pe portrete de tineri artiști, unii încă studenți la teatru, oameni care ard ACUM, oameni care trebuie văzuți ACUM.” spune Radu Afrim despre conceptul spectacolului din acest an.

Ediția aniversară vine și cu o mare absență – cea a actorului Ion Caramitru, inițiatorul și amfitrionul Galei pentru 29 de ediții, care va primi, post-mortem, Premiul de excelență.

Juriul din seara Galei va decide câștigătorii pentru cele 11 categorii de premii aflate în concurs. De asemenea, se vor înmâna premiile pentru întreaga activitate (Dana Dogaru, Adriana Grand, Virgil Ogășanu), premiile speciale și premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2021.

Spectacolul este transmis în direct pe TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova, Radio România Cultural și online pe www.uniter.ro, www.tvr.ro, pe paginile de Facebook și Instagram UNITER.

„Vor fi 30 de Gale care se întind pe 30 de ani, timp în care s-au perindat generații după generații de mari artiști. Am putea prefața Gala cu numărul 30 cu selecții din aceste Gale în care mărturisirile marilor artiști ai neamului nostru s-au făcut cunoscute de-a lungul anilor. Unele s-au și uitat.” spunea Ion Caramitru la ediția a 29-a a Galei.

Pe uniter.ro vă invitam să-i re-vedeți și să-i re-ascultați pe Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Valeria Seciu, Maia Morgenstern, Miriam Răducanu, Horațiu Mălăele, Marcel Iureș, Alexandru Arșinel, Florin Piersic jr., și mulți alții, precum și cei plecați dintre noi, George Constantin, Gina Patrichi, Gheorghe Dinică, Olga Tudorache, Irina Petrescu, Ștefan Iordache, Draga Olteanu Matei, Alexandru Tocilescu, Stela Popescu, Alexandru Darie, Ion Caramitru, Leopoldina Bălănuță, Radu Beligan, Mircea Albulescu, Cornel Todea, Cătalina Buzoianu mărturisind credințe artistice și de viață în momente de mare emoție, pe scenele celor 29 de ediții ale Galei UNITER.

Tot pe uniter.ro puteți urmăriți campania PARIUL PUBLICULUI.

Colegii artiștilor nominalizați la Gala Premiilor UNITER sunt alături de ei și îi susțin în competiția pentru cele 11 trofee. Susţine-ţi favoriții și pariază pe www.uniter.ro până în ziua Galei la ora 19.00. În 4 iulie aflăm împreună, în direct, câştigătorii desemnați de juriu și tot atunci afli dacă ai câștigat pariul.

 

 

Eveniment organizat de UNITER în colaborare cu Primăria municipiului Bistrița, Palatul Culturii din Bistrița și Televiziunea Română.

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii

Partener: Institutul Cultural Român

Sponsor: Fundația „PROCULTURA” și KTN Technology

Partener special:  UniCredit Bank

Partener principal: MOL România


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)