Gabriel Garcia Marquez, un titan al literaturii universale (AUDIO)

Când a început să scrie romanul ‘Un veac de singurătate’, Gabriel Garcia Marquez s-a retras într-o cameră izolată, aflată la etajul casei în care locuia. Vreme de un an și jumătate nu a mai părăsit încăperea, decât cu foarte puține ocazii. Din această cauză, familia a rămas fără bani, iar soția lui, Mercedes, a fost nevoită să își vândă bijuteriile ca să aibă cu ce trăi. Când a trimis cartea la editură, Marquez nu avea bani nici măcar pentru timbre, așa că a reușit să pună în plic doar o parte din volum.

Imediat, povestea familiei Buendia din pitorescul sat Macondo a devenit un succes. Citită cu entuziasm de milioane de oameni din întreaga lume, cartea i-a adus scriitorului columbian bani, faimă și premiul Nobel pentru Literatură în 1982.

Pentru Marquez a urmat o perioadă prosperă din toate punctele de vedere. A devenit un apropiat al lui Fidel Castro și Omar Torrijos, iar relațiile de prietenie i-au permis totodată să studieze de aproape viețile unor dictatori. Crizele de paranoia sunt surprinse într-o altă capodoperă a literaturii: ‘Toamna patriarhului’.

În ciuda celebrității, Gabriel Garcia Marquez mărturisea: ‘niciodată, în nici o imprejurare, nu am uitat că în străfundul sufletului meu nu sunt nici mai mult nici mai puțin decât unul dintre cei șaisprezece fii ai telegrafistului din Aracataca’. Povestea telegrafistului Florentino Ariza, îndrăgostit pe viață de Fermina Daza – personajele principale din romanul ‘Dragostea în vremea holerei’ – este inspirată din istoria părinților săi.

Povestirile realist-magice ale lui Marquez, precum și romanele ‘Generalul în labirintul său’ sau ‘Cronica unei morți anunțate’ sunt alte dovezi ale talentului incontestabil al scriitorului columbian.

Gabriel Garcia Marquez rămâne un titan al literaturii universale și nu putem fi decât onorați să fi fost contemporani cu cel care a decretat atât de frumos: ‘trecutul nu e decât minciună, memoria nu are cale de întoarcere, orice primăvără trecută este irecuperabilă şi dragostea cea mai nebună şi mai statornică nu e decât un adevăr efemer’.