Confidenţialitate


Funeraliile Elisabetei a II-a: Defuncta suverană va fi condusă, luni, pe ultimul drum | VIDEO LIVE


Funeraliile Elisabetei a II-a: Defuncta suverană va fi condusă, luni, pe ultimul drum | VIDEO LIVE

În condiții de maximă securitate, funeraliile de stat ale defunctei Elisabeta a II-a vor avea loc luni la prânz, la Westminster Abbey.

La primele ore ale dimineții, se încheie pelerinajul la catafalc. Porțile Westminster Hall  se vor închide la ora locală 6:30.

România este reprezentată la ceremoniile funerare de la Londra de Majestatea sa Margareta și de președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a participat, duminică, la un dineu găzduit Regele Charles al III-lea în onoarea sutelor de lideri care au ajuns la Londra.

Ziua de luni este liberă în Marea Britanie, după cum a autorizat Charles al III-lea, într-unul dintre primele sale ordine ca nou suveran.

Un minut de reculegere a fost ținut, duminică seară, în întreg Regatul Unit. Supușii au fost încurajaţi să marcheze momentul în privat în propriile case, pe stradă cu vecinii sau la evenimente comune. 96 de felinare, câte unul pentru fiecare an al vieţii Reginei, au fost lansate pe apă.

În cadrul unei ceremonii private, trupul neînsuflețit al suveranei va fi depus, luni seară, într-o criptă a familiei.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează