Confidenţialitate


Funcționarii publici intră în grevă


Funcționarii publici intră în grevă

Angajații din primării și consilii județene intră în grevă timp de o zi, după ce negocierile cu Ministerul Muncii au eșuat. Sindicalițtii spun că acordul pe care ar fi trebuit să il încheie vineri a fost redactat într-o altă formă decât cea convenită.

Funcționarii publici vor creșteri salariale cu cel puțin 25% și vouchere de vacanță.

Angajații din administrația publică sunt obligați, potrivit legii, să vină la locul de muncă, insă nu vor asigura relațiile cu publicul. Greva organizată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie se va intinde pe toată durata zilei de astăzi – sindicaliștii anunță că peste o săptămână, pe 19 iulie vor intra în grevă generală pe termen nelimitat.

Liderii de sindicat au declarat totuși, că în cazuri excepționale, cum ar fi înregistrarea deceselor – acestea să fie operate.

În București, funcționarii publici vor protesta în fața Primăriei Capitalei, de la ora 10.00.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți că, după ce au convenit asupra formei finale a a cordului cu Ministerul Muncii, acesta a fost trimis pentru a fi semnat  sub o altă formă – lipseau termenele clare de finalizare şi angajamentele ferme – spun funcționarii.

Ei cer printre altele acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, acordarea voucherelor de vacanţă, majorarea cu 25 la sută a salariilor de bază ale funcţionarilor publici.


Ultimele stiri
Bani pentru fermierii afectați de seceta din 2025. Când se depun cererile și care este suma oferită pe…

Federațiile europene de fotbal cer revenirea la vechiul calendar al pauzelor internaționale. Programul actual crește riscul accidentărilor

Italia: Furt de cinci milioane de euro la o cramă din Toscana. Proprietarul reclamă dispariția a 30.000 de…

Câștigătoarea Nobelului pentru Pace, Navi Pillay, a glumit pe seama dorinței președintelui SUA de a câștiga premiul: „Dacă…

Polonia: Poliția a reținut mai mulți tineri pentru amenințări legate de cele două atacuri cu cuţitul în şcoli.…

Prognoza meteo ANM pentru săptămâna viitoare. Temperaturile scad în toată țara | AUDIO

Cristina Trăilă a primit calitatea de inculpat în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos | AUDIO

Franța: Măsuri după protestele elevilor. Ministerul Educației va trimite 3.000 de profesori suplinitori în școlile afectate de lipsa…

Cum îți susții aportul de vitamine și minerale în sezonul rece? (P)

Germania se retrage din proiectul comun cu Franța pentru dezvoltarea unui nou tanc. Ce a dus la această…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează