Confidenţialitate


FT: Redresarea economiei mondiale după pandemie, fragilă şi inegală


FT: Redresarea economiei mondiale după pandemie, fragilă şi inegală

Redresarea economiei mondială după actuala pandemie este fragilă şi inegală, relatează Financial Times.

Multe economii emergente se confruntă cu probleme grave, potrivit celui mai recent indice Brookings-FT, ceea ce scoate în evidenţă perspectiva precară pe fondul căreia se vor desfășura, în această săptămână, reuniunile online ale FMI şi Băncii Mondiale.

Un al doilea val pandemie subminează eforturile de revenire la normal şi reduce încrederea investitorilor.

”Nu se întrevede o redresare solidă, pe scară largă”, a declarat Eswar Prasad, profesor la Brookings Institution. Potrivit lui, ”riscurile unor efecte economice substanţiale şi de durată sunt în creştere”.

Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a declarat că redresarea după criza COVID-19 va fi ”lungă, neregulată şi nesigură” şi ”predispusă la regrese”.


Ultimele stiri
Mircea Abrudean: Premierului nu îi va fi ușor să conducă un guvern în care două treimi dintre ministere…

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, despre cazul bărbatului căruia DIICOT i-a confiscat canabisul, deși îi fusese prescris pentru o…

Grupul parlamentar PACE – Întâi România s-a desființat după demisia a două senatoare. Schimb de replici între Ninel…

WSJ: Atacul cu drone de pe aeroportul din Leipzig ar fi fost ordonat de Vladimir Putin, susțin serviciile…

Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar. Tribunalul București i-a respins contestația | AUDIO

De ce nasul „vede” uneori mai departe decât ochiul? Care e legătură dintre „mirosul de țară”, vreme, sol…

NATO trimite aeronave și drone suplimentare în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor | AUDIO

Piața Victoriei. Invitatul Mădălinei Dobrovolschi este Mircea Abrudean, președintele Senatului României

Iași: Droguri și trafic de minori într-un centru familial din Verșeni. Mai multe fete ar fi fost exploatate…

UE investighează posibila implicare a Rusiei în protestele violente din Franța | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează