Confidenţialitate


FRF – aproape de un record la meciul cu Norvegia


FRF – aproape de un record la meciul cu Norvegia

România ar putea stabili un record în fotbalul mondial – la numărul de copii care să asiste la un meci.

Peste 20.000 de copii se înscriseseră până miercuri dimineață pe liste pentru partida cu Norvegia din preliminariile Euro 2020, la care UEFA a interzis accesul suporterilor adulți, din cauza incidentelor și scandărilor rasiste de la precedentele meciuri.

Înscrierile se vor încheia miercuri la miezul nopții, iar dacă până atunci își vor confirma participarea încă cel puțin 2.000 de copii sub 14 ani, FRF va stabili un nou record.

Actuala performanță este deținută de sârbi, care la întâlnirea Partizan BelgradAZ Alkmaar din Europa League, au strâns 22.000 de copii.

Amintim, micuții suporteri vor fi primiti doar la cererea instituțiilor de învățământ sau școlilor de fotbal și fiecare grup de 10 copii trebuie însoțit de un cadru didactic sau antrenor.

Cererile se trimit la adresa de e-mail secretariatgeneral@frf.ro, iar solicitantul va primi un formular pe care îl va completa cu datele copiilor.

Transportul la “Arena Națională” revine școlilor, însă fiecare copil va primi la stadion o gustare și un suc din partea Federației.

Școala de fotbal a lui Gică Hagi a confirmat că îi va aduce la meci pe toți cei 200 de juniori ai ei.

Partida cu Norvegia, de care depinde în mare măsură calificarea la Euro 2020, se disputa marți 15 octombrie, de la ora 21:45.

Echipa națională va juca mai întăi sâmbătă, de la ora 19:00, în deplasare în Insulele Feroe.


Ultimele stiri
Directorii de școli și inspectorii școlari vor fi schimbați anul viitor, iar concursurile ar urma să aibă loc…

Mai multe cluburi din SuperLiga României îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge legea care stabilește că…

Un susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să achite 50.000 de lei daune morale unui bărbat…

Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…

Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…