Confidenţialitate


FRF a pus în vânzare biletele pentru Supercupa României


FRF a pus în vânzare biletele pentru Supercupa României

Federația de Fotbal a pus în vânzare biletele pentru Supercupa României, dintre CFR Cluj şi Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Tichetele pot fi cumpărate online.

Preţurile sunt de 25 lei (peluze), respectiv 50 lei (tribune).

Copiii sub 14 ani vor avea acces gratuit la acest meci, programat pe 9 iulie la Arad și care va da startul startul noului sezon fotbalistic autohton.

Potrivit FRF, copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în zona destinată familiilor ”Tribuna 2 Family Zone”, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în comandă pentru a le fi eliberate acestora bilete cu valoare zero.

Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă, se face în baza unui bilet valabil, în format digital sau printat, şi a actului de identitate.

FOTO: Unsplash


Ultimele stiri
Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează