Confidenţialitate


Franța: Un suspect în cazul crimelor de la Toulouse, reținut de poliție


O operațiune a unității de elită a poliţiei franceze are loc în această dimineață la Toulouse, în cazul crimelor comise în ultimele zile.

Detaliile sunt publicate de Agenția France Presse, care citează o sursă apropiată anchetei.

Presa scrie că poliția a reținut un suspect și că ar fi vorba de autorul atacurilor.

Deocammdată, informațiile vorbesc despre un locuitor din Toulouse de origine algeriană, în vârstă de 24 de ani, care susţine că face parte din Al-Qaida și care s-a retras într-o casă şi aparent nu deţine ostatici.

Doi poliţişti au fost răniţi uşor în timpul operaţiunii.

Suspectul se afla deja în colimatorul Direcţiei Centrale de Informaţii Interne, ca şi alţii, de la primele două atentate (împotriva unor militari, la 11 şi 15 martie).

Ministrul francez de Interne, care a sosit la Toulouse după atacul armat de luni de la o şcoală evreiască, a ajuns și el la locul operaţiunii.

Mai mulţi poliţişti care purtau căşti şi veste antiglonţ au încercuit acest cartier rezidenţial din Toulouse, situat în apropierea şcolii unde trei copii evrei şi un rabin au fost ucişi luni, relatează un jurnalist prezent la fața locului.

O sursă apropiată anchetei a declarat că anchetatorii sunt încrezători că suspectul încercuit este autorul crimelor.

Între timp, avionul care transporta trupurile celor patru victime ale atacului armat de la şcoala evreiască a sosit, în această dimineață dimineaţă, în Israel, relatează AFP.

La bordul aparatului se află rudele victimelor, dar și ministrul francez de externe Alain Juppe.

Avionul a aterizat pe aeroportul internaţional ‘Ben Gurion’ din Tel Aviv.

Cei trei copii şi profesorul evrei, asasinaţi luni la Toulouse, vor fi înmormântaţi astăzi în cel mai mare cimitir din Ierusalim. Ceremonia va începe la ora locală 10.


Ultimele stiri
lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează