Confidenţialitate


Franța: Un incendiu de vegetație amenință orașul Marsilia


Franța: Un incendiu de vegetație amenință orașul Marsilia

Mergem acum în sudul Franței unde un incendiu de vegetație amenință orașul Marsilia.

Patru pompieri au fost răniți, mai multe case distruse iar sute de persoane evacuate, după cum relatează Reuters.

 

Autoritățile din zonă spun că trei dintre cei patru pompieri care au fosrt răniți sunt în stare gravă. În jur de 1.800 de pompieri au fost mobilizați pentru a lupta cu flăcările, iar în zonă au fost trimise și avioane, după cum a declarat ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve. Flăcările au distrus până acum peste 200 de hectare iar sute de persoane au fost evacuate.  Vântul puternic favorizează propagarea incendiilor, iar fumul gros este vizibil în toată regiunea.

Un bărbat care a fost salvat de pompieri a povestit reporterilor din zonă cum flăcările i-au distrus și casa și mașina. Iar unul dintre incendii amenință orașul Marsilia, al doilea ca mărime din Franța, unde se află mai multe uzine petro-chimice.  Majoritatea zborurilor comerciale care urmau să decoleze din Marsilia au fost amânate sau anulate.


Ultimele stiri
Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…

Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează