Confidenţialitate


Franța: Începe marea dezbatere naţională. Se speră găsirea de soluții pentru criza prin care trece țara


Franța: Începe marea dezbatere naţională. Se speră găsirea de soluții pentru criza prin care trece țara

În Franţa, va fi lansată, marţi, marea dezbatere naţională, iniţiată de preşedintele Emmanuel Macron, ca răspuns la protestele din ultimele două luni ale mişcării “Vestele galbene”.

‘Marea dezbatere naţională’ este o strategie propusă de preşedintele Emmanuel Macron prin care francezii nemulţumiţi se pot implica în găsirea soluţiilor menite să ducă de dezamorsarea crizei ‘vestelor galbene’. Dezbaterea se va încheia peste două luni – scrie AFP.

Potrivit unor sondaje , între 32% şi 41% dintre francezii intervievaţi intenţionează să participe într-un fel sau altul la dezbatere, însă doar 29% dintre ei sunt optimişti cu privire la rezultatul acestei strategii avansate de Palatul Elysée.

Temele de dezbatere sunt puterea de cumpărare, fiscalitatea, democraţia şi mediul, corespunzând principalelor nemulţumiri invocate de protestatarii francezi care s-au ridicat de la 17 noiembrie împotriva politicilor pe care le consideră nedrepte desfăşurate de statul francez.

Este vorba, între altele, de reducerea impozitelor, creşterea puterii de cumpărare, majorarea salariilor şi a pensiilor, o mai mare eficienţă a serviciilor publice, folosirea mai des a referendumului pentru luarea unor decizii importante, schimbarea sistemului electoral, în sensul de a introduce o anumită doză de vot proporţional în defavoarea votului uninominal în vigoare, pentru ca un spectru tot mai mare al societăţii să fie reprezentată în Parlament, chiar recunoaşterea “votului alb” interpretat ca un vot de blam la adresa întregii clase politice.

Aceasta este cea de-a doua tentativă a preşedintelui Macron de a tempera mânia manifestanţilor, rămaşi mobilizaţi, în pofida anunţării unui plan de 10 miliarde de euro pentru susţinerea puterii de cumpărare a categoriilor sociale mai modeste.

Aflat cel mai jos în sondaje, Macron mizează mult pe această dezbatere, consideră politologii şi editorialiştii.
Patru teme majore vor fi abordate: fiscalitatea, reforma statului, democraţia şi ecologia.


Ultimele stiri
România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează