Confidenţialitate


France Presse: „S.U.A, mai izolate ca oricând la ONU”. Cum a provocat președintele american situația


France Presse: „S.U.A, mai izolate ca oricând la ONU”. Cum a provocat președintele american situația

Organizația Națiunilor Unite a anunțat că este „extrem de îngrijorată” de riscurile privind amplificarea luptelor între palestinieni și israelieni – după decizia președintelui american, Donald Trump, de a recunoaşte unilateral Ierusalimul drept capitală a Israelului. La reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, Statele Unite au apărut mai izolate ca oricând, notează agenția de presă France Presse. Presa internațională anunță confruntări tot mai intense între israelieni și palestinieni ca urmare a deciziei președintelui Trump (foto: captură CNN).

***

În cadrul reuniunii de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, întâlnire cerută de 8 membri din cei 15 ai Consiliului – ambasadorii Franţei, Marii Britanii, Italiei, Suediei şi Germaniei, discuțiile au fost aprinse. Toţi cei considerați partenerii Statelor Unite au criticat decizia lui Donald Trump.

A fost subliniat de mai multe ori că decizia unilaterală a lui Donald Trump „nu este în concordanţă cu rezoluţiile Consiliului de Securitate” și „nu favorizează pacea în regiune”, observații reunite într-o declarație solemnă a diplomaților care au cerut reuniunea.

Ce a transmis ambasadoarea S.U.A la Organizația Națiunilor Unite

Statele Unite nu au nevoie de „predici” şi de „lecţii”, a răspuns ambasadoarea americană la Organizația Naţiunilor Unite. Nikki Haley a precizat că „a trecut vremea” în care Israelul nu era tratat corespunzător în ONU.

Ambasadoarea Nikki Haley a mai spus că Statele Unite „rămân angajate în procesul de pace” în Orientul Mijlociu, care a susținut că Washingtonul nu care cum să fie eliminat din poziția de mediator al conflictului palestiniano-israelian.

Diplomata a menționat că poziția SUA nu se referă la schimbarea în vreun fel a granițelor și că „statu-quo-ul este menţinut în locurile sfinte”.

„Când va exista un acord de pace, acesta va fi semnat la Casa Albă. (…) Înţeleg că schimbarea este dificilă (…) dar acţiunile noastre vizează progresul cauzei păcii.” Nikki Haley, ambasadoarea SUA la ONU

Cinci ambasadaori europeni, care au susținut reuniunea de urgență, au declarat că „Ierusalimul va trebui să fie capitala celor două state, Israel şi Palestina. În absenţa acordului, nu recunoaştem nicio suveranitate asupra Ierusalimului”.

„Uniunea Europeană nu va recunoaşte nicio modificare a liniilor din 1967, inclusiv referitoare la Ierusalim, în afara celor convenite între părţi”. Diplomați europeni, declarații în reuniunea Consiliului de Securitate ONU

Opt ţări, dintre care patru europene, două sud-americane şi două africane – Bolivia, Egipt, Franța, Italia, Senegal, Suedia, Marea Britanie și Uruguay au cerut preşedinţiei nipone a Consiliului de Securitate să organizeze această reuniune de urgenţă.


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează