Confidenţialitate


Fotografii cu John Lennon, uitate într-un sertar timp de peste 30 de ani


Fotografii cu John Lennon, uitate într-un sertar timp de peste 30 de ani

O serie de imagini cu John Lennon au fost descoperite de un bărbat într-un sertar abandonat al tatălui său, unde au rămas uitate timp de peste 30 de ani, pentru că proprietarul credea că nu au nicio valoare.

Imaginile au ajuns la muzeul The Beatles Story din Liverpool, care le va expune începând din noiembrie, urmând ca în 2018 acestea să fie licitate, potrivit bbc.com.

Proprietarul celor 26 de negative le-a prezentat la o zi de evaluare la muzeul The Beatles Story, spunând că tatăl său le-ar fi obţinut în timp ce era student la artă, în anii 1970.

Potrivit organizatorului de licitaţii Darren Julien, ”portretele intime” ale lui John Lennon ar putea valora peste 11.200 de euro.

”Nu se întâmplă des să găseşti imagini cu John Lennon care nu au mai fost văzute de public”, a spus el.

Negativele, care datează din februarie 1970, îl prezintă pe Lennon într-un moment foarte important al carierei sale. Trupa The Beatles se destrăma, iar el abia îşi lansase cel de-al treilea single, ”Instant Karma”.

Acesta a fost primul single solo lansat de un membru al unei trupe rock celebre care s-a vândut în peste un milion de copii în SUA.


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează