Confidenţialitate


Fostul senator PSD Catalin Voicu este cercetat intr-un nou dosar penal


Anchetatorii spun că în perioada 2004-2005, Cătălin Voicu a intervenit de mai multe ori la funcționari de la Electrica și Ministerul Economiei pentru a favoriza o firmă.

Era vorba de unele proceduri de achiziție publică privind produse sau materiale de protecție a muncii.

Cătălin Voicu, la acea vreme consilier al fostului președinte Ion Iliescu și ulterior deputat, le-a cerut funcționarilor să încheie contracte cu societatea respectivă, chiar dacă Electrica sau Ministerul Economiei aveau astfel de produse pe stoc, peste necesar, la prețuri supraevaluate și achiziționare de la același furnizor.

Mai mult, pe lângă încheierea contractelor, Cătălin Voicu le cerea funcționarilor să acorde prioritate pentru efectuarea plăților către firma favorizată.

Prejudiciul total este de peste 1.600.000 de euro. Cătălin Voicu execută în prezent condamnarea de 7 ani de închisoare pentru trafic de influență.


Ultimele stiri
Salariul minim ar urma să crească de la 1 iulie 2026, anunță Guvernul

Proiectul „My voice, my choice”, care le va permite femeilor din UE să facă avort gratuit într-un alt…

Piața Victoriei. Cine mai controlează, de fapt, puterea și cât de solidă mai este democrația românească? Invitat este…

Cantităţile de deşeuri cresc cu până la 30% în perioada sărbătorilor de iarnă, arată o analiză | AUDIO

Importurile de gaze rusești vor fi eliminate din UE, până la finalul lui 2027. Noua lege urmează să…

Fake news privind demolarea unor baraje din țară la comanda UE, dezmințit de Apele Române. La ce se…

Fostul ministru PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc și omul de afaceri Cătălin Bușe, arestați preventiv pentru 30 de…

Ministrul Economiei contestă amenda pe care i-a dat-o AMEPIP „pe persoană fizică”, după ce a cerut numirea unui…

Sorin Grindeanu se abține de la a comenta despre o eventuală demisie a șefei Înaltei Curți, Lia Savonea:…

Nicușor Dan, despre problemele din justiție: „În măsura în care există acuzații, vom solicita materiale, până când vom…