Confidenţialitate


Fostul principe Nicolae, nepotul regelui Mihai, îşi recunoaşte copilul


Fostul principe Nicolae, nepotul regelui Mihai, îşi recunoaşte copilul

Fostul principe Nicolae, nepotul regelui Mihai, a recunoscut public că Iris, fetiţa Nicoletei Cîrjan, este într-adevăr copilul lui.

Acesta a anunţat pe Facebook, luni după-amiaza, că îşi asumă responsabilitatea legală faţă de micuţă.

Fostul principe Nicolae a anunţat că a realizat un test de paternitate din care reiese că este tatăl copilului Nicoletei Cîrjan.

Un astfel de test a fost cerut şi de tânăra cu care prinţul a avut o relaţie, la un moment dat.

“Rezultatul a fost pozitiv, reieşind că sunt tatăl copilului ei” – scrie Nicolae pe Facebook.

“Având în vedere contextul în care acest copil a venit pe lume, faptul că nu am avut o relaţie cu mama acestuia, mi-am asumat responsabilitatea legală faţă de acesta”, adaugă el.

Fostul principe al României a mai precizat că nu va da curs unor discuţii pe acest subiect pentru a proteja copilul.

Potrivit unor surse apropiate fostului principe, acesta ar intenţiona să se implice în politică.

În 2015, pe fondul scandalului în care a fost implicat, cu un copil nerecunoscut, Casa Regală a României i-a retras titlul de principe al României și calificativul de Alteţă și a fost exclus din linia de succesiune la tronul României.


Ultimele stiri
Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează