Confidenţialitate


Fosta conducere a Poliției București, trimisă în judecată


Fosta conducere a Poliției București, trimisă în judecată

Ion Ţincu, fost director al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Bucureşti, şi alţi trei şefi de servicii din cadrul aceleiaşi instituţii au fost trimişi în judecată miercuri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Cu toții sunt acuzați de abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA , procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Ion Ţincu, la data faptelor director al Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi abuz în serviciu.

 


Ultimele stiri
Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează