Confidenţialitate


Fost vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Medicamente, arestat după ce ar fi ajutat la producerea a aproape 5 tone de metamfetamină


Fost vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Medicamente, arestat după ce ar fi ajutat la producerea a aproape 5 tone de metamfetamină

Un fost vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Medicamente a fost arestat după ce ar fi ajutat la producerea a 4,7 tone de metamfetamină. Alaturi de acesta, a fost arestat și un alt cetățean român, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic intern de droguri mare risc. Profitul estimat este de aproape jumătate de miliard de euro.

Între ianuarie 2021 și februarie 2023, cei doi, împreună cu mai multi cetățeni cehi, slovaci, polonezi, lituanieni, au constituit un grup infracțional organizat care a acționat pe teritoriul mai multor state din Uniunea Europeană, arată DIICOT.

Ei scoteau din circuitul legal efedrina și pseudoefedrina, pentru a sprijini producția de metamfetamină în laboratoare clandestine de pe teritoriul Poloniei și Cehiei.

În acest scop, a fost folosită societatea Arena Group SA, deținută de Laurențiu Huică, implicată în 97 de livrări. Substanțele erau încorporate în două produse farmaceutice, care au fost expediate către societăți din Cehia, Bulgaria, Lituania și Spania, de unde erau distribuite către laboratoare clandestine în care se extrăgeau precursorii pentru producția ilicită de metamfetamină.

Dintr-un kilogram de clorhidrat de efedrină/pseudoefedrină se obțineau aproximativ 700 de grame de metamfetamină. Valoarea drogurilor obținute prin procesarea precursorilor exportați din România este cuprinsă între 187 de milioane de euro (la vânzarea per kilogram) și 468 de milioane de euro (la vânzarea per gram), susțin procurorii.

La perchezițiile efectuate în România au fost confiscate 3 tone de precursori din categoria I, mai multe loturi de medicamente și 600.000 de euro. În România, Slovacia și Cehia au fost dispuse, în total, măsuri preventive față de 16 persoane.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Fraudă, descoperită în România, în domeniul achizițiilor publice legată de un proiect IT | AUDIO


Ultimele stiri
Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO

Referendum Rășinari: locuitorii votează dacă sunt de acord cu exploatările miniere din comună

Atac în Cracovia/MAE: Autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime

Polonia: Atac armat în centrul Cracoviei. Cinci persoane au fost ucise

Ancheta transfrontalieră a agențiilor europene de informații pentru a afla dacă Rusia este în spatele amenințărilor cu bombă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează