Confidenţialitate


Fost șef al Departamentului Schengen din MAI: Am îndeplinit condițiile din 2012, de atunci puteam fi primiți în orice clipă


Fost șef al Departamentului Schengen din MAI: Am îndeplinit condițiile din 2012, de atunci puteam fi primiți în orice clipă

Comisia Europeană vrea ca traficul liber în spațiul Schengen să fie reluat, iar România și Bulgaria să fie, în sfârșit, primite în comunitatea statelor membre între care nu există controale la granițe.

România îndeplinește de mulți ani toate condițiile tehnice de intrare în Schengen, dar Olanda și Franța s-au opus constant din cauza problemelor pe care le avem cu fenomenul extins de corupție.

În 2018, și Parlamentul European a votat admiterea României și Bulgariei în Schengen, comunitate în care sunt 26 de state ale Uniunii, adică aproape toate.

3, 5 milioane de europeni traversează zilnic granițe în Spațiul Schengen.

Fostul șef al Departamentului Schengen din Ministerul de Interne, chestorul Marian Tutilescu, spune acum la Europa FM că România are șanse să intre în spațiul de liberă circulație cel târziu la 1 ianuarie 2022:

„Decizia se ia în Consiliul Uniunii Europene, dar  Consiliul European este cel care dă semnalul politic. Noi am îndeplinit condițiile tehnice încă din anul 2012, ocazie cu care am obținut o decizie a Consiliului, din acel moment puteam fi primiți în orice clipă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Luca Niculescu a depus la Parlament lista cu Guvernul pentru care va cere votul de învestitură și programul…

Care sunt prioritățile viitorului Executiv. Luca Niculescu: „Dorinţa noastră este de a nu creşte taxe şi impozite în…

Oana Țoiu: Luca Niculescu va fi un premier cu „putere de împrumut”. Rolul premierului desemnat în aderarea României…

Picnic în Familie revine cu o ediție specială de Halloween, pe 24 octombrie

Franţa: Premierul denunţă transformarea protestelor elevilor într-o „mişcare de violenţe urbane”

Guvernul demis nu poate aloca bani pentru restanțele salariale ale magistraților. Motivul invocat de Palatul Victoria | AUDIO

Dr. Teodor Holhoș, la „La Drum cu Europa FM”: „Am riscat totul și am pus banii de nuntă…

Cei cinci membri ai echipajului de pe nava „Wide Trader”, transportați la spital, sunt cooperanți. Continuă operațiunile pentru…

Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică | AUDIO

ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Reacția Executivului: „Guvernul interimar nu poate…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează