Confidenţialitate


Forțele Aeriene Române anunță o serie de zboruri de antrenament la mici înălțimi


Forțele Aeriene Române anunță o serie de zboruri de antrenament la mici înălțimi

Forțele Aeriene Române a transmis, marți, că vor avea loc o serie de zboruri de antrenament la înălţimi de aproximativ 150-2.000 m înălțime faţă de sol. Activitățile au fost programate cu un an înainte, anunță instituția.

„Aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române execută în data de 8 noiembrie a.c., zboruri de antrenament la înălţimi mici (aproximativ 150-2.000 m înălțime faţă de sol) în sud-estul țării”, anunță Forțele Aeriene Române.

Zborurile au rolul de a-i antrena pe piloții din cadrul Forțelor Aeriene și de a menține capacitatea acțională a instituției, potrivit aceluiași anunț:

„Menţionăm că aceste activităţi de zbor, planificate cu un an înainte, sunt executate în conformitate cu Planurile de Instruire în Zbor şi în concordanţă cu reglementările aeronautice în vigoare, având drept scop creşterea nivelului de antrenare a personalului navigant și menținerea capacității acționale a Forțelor Aeriene Române. Statul Major al Forţelor Aeriene se preocupă constant pentru diminuarea impactului activităţilor aeronautice asupra comunităţii locale, urmărind în acelaşi timp îndeplinirea obiectivelor de pregătire a piloţilor, în conformitate cu cerinţele specifice, obiective care includ şi executarea unor antrenamente adecvate condiţiilor actuale.”

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: SRI anunță un exercițiu antitero, cu muniție de manevră și mijloace pirotehnice, în mai multe puncte din țară


Ultimele stiri
Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…