Confidenţialitate


FOCȘANI: Spitalul Județean de Urgență are din nou conducere civilă


FOCȘANI: Spitalul Județean de Urgență are din nou conducere civilă
După Suceava și Deva, a venit și rîndul spitalului din Focșani, al treilea și ultimul care a avut conducere militară, să revină la un management civil.
Echipa militară și-a încheiat misiunea de la spitalul județean Focșani la mai puțin de o lună de când a fost instituită.
La momentul preluării conducerii, echipa militară anunța că prioritară e testarea cadrelor medicale, ceea ce s-a și întîmplat.
Rezultatele au scos la iveală că 100 de angajați ai unității, majoritatea cadre medicale, sunt infectați cu noul coronavirus.

Echipa condusă de colonelul medic Alexandru Keresztes, venit de la Spitalul Militar Brașov, și-a încheiat misiunea la Spitalul Județean de Urgență din Focșani.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, printre activitățile cele mai importante desfășurate din 13 aprilie, cînd a fost numită conducerea militară, s-au numărat identificarea și limitarea vulnerabilităților privind accesul în spital și instruirea personalului privind folosirea corectă a echipamentului de protecție.

Prioritatea anunțată de la început a fost testarea personalului.

La momentul preluării conducerii, în spitalul județean erau nouă angajați infectați cu noul coronavirus, printre care și managerul.

Acum, în urma testărilor făcute, sunt nu mai puțin de 100 de angajați infectați.

Cei mai mulți, adică peste 50 de persoane, sunt internați în secția de infecțioase, numărul cel mai mare al angajaților cu COVID fiind chiar cadre medicale – 10 medici și 55 de asistenți.

La conducerea spitalului nu revine fostul manager, care este în continuare internat.

De altfel, în ultimele zile acesta a contestat ultimele rezultatele ale testelor prelucrate la DSP Vrancea.

Contestația a venit după ce fostul manager a primit în doar cîteva zile trei rezultate diferite: mai întîi unul negativ, apoi unul incert și, la două zile, un altul pozitiv.

La conducrea spitalului a fost numit, interimar, un medic stomatolog dintr-o comună din județ, despre care există informații că ar fi rudă cu un reprezentant al autorităților județene.


Ultimele stiri
Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan: „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să…

Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează