Confidenţialitate


Focar de Covid-19 la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj


Focar de Covid-19 la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj

20 de studenți au fost diagnosticați cu Covid iar acum sunt izolați într-un cămin care aparține Universității.
Potrivit prefectului Mircea Abrudean, cei mai mulți dintre ei sunt străini și ar fi participat la o petrecere, de unde s-ar fi infectat.
Sunt primele cazuri de infectare cu coronavirus din universitățile clujene de la deschiderea anului universitar.

Din cauza numărului mare de cazuri noi, autoritățile impun restricții de luni .
Se închid restaurantele, cafenelele, dar și cinematografele și sălile de concerte în Cluj-Napoca și alte câteva zeci de localități din județ.
Aceasta, după ce a fost depășit gradul de infectare de 1,5 cazuri la mia de locuitori. Decizia a fost anunțată pentru 10 zile, dar există posibilitatea de prelungire.


Ultimele stiri
Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare

Italia: Autoritățile se pregătesc pentru noi proteste. Numărul forțelor de orfine va fi suplimentat

Incendiu la „Cuibul Vulturului”, clădire folosită inclusiv de Hitler în anii ’40. Un suspect a fost arestat |…

Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează