Confidenţialitate


Focar COVID la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu


Focar COVID la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu

În secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu, toți pacienții internați și 3 cadre medicale ale secției au fost depistați pozitiv.

DSP Gorj încearcă să afle sursa infectării.

În paralel, și conducerea spitalului face o anchetă internă, după ce s-a aflat că dezinfectanții și echipamentele medicale de protecție erau ținute sub cheie.

13 pacienți internați pe secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au fost infectați cu SARS-CoV-2, în ultimele 2 zile.

La internare, pacienții erau negativi, însă, ulterior au prezentat simptome ale bolii COVID-19, iar în urma testării, au fost depistați pozitiv la SARS-CoV-2.

Și 3 cadre medicale ale secției au fost infectate. Sursa nu este cunoscută încă, dar conducerea spitalului a aflat că dezinfectanții și echipamentele de protecție pentru cadrele medicale lipseau, deși ele au fost distribuite pe această secție.

De aceea, a fost începută o ancheta internă pentru a vedea de ce n-au fost distribuite. Pentru că a fost declarat focar, în secția de psihiatrie , au fost sistate internările. Toți pacienții vor fi mutați pe alta secție pentru dezinfecție.


Ultimele stiri
România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează