FNT 2015: Adrian Nicolae în „Mobilă și durere”/ De la sufragerii cu nume de femei până la muntele Caraiman

Festivalul Național de Teatru, ziua 5. Seria de reprezentații se deschide cu ”MOBILĂ ŞI DURERE”, la ora 19.00, la Centrul Cultural pentru Unesco ”Nicolae Bălcescu”.

În ”palmaresul” spectacolului „Mobilă şi durere” , de Teodor Mazilu, au intrat două premii importante obținute la Gala UNITER 2015: trofeul pentru CEL MAI BUN REGIZOR obținut de Victor Ioan Frunză, care a semnat direcția de scenă a piesei, și premiul pentru CEA MAI BUNĂ SCENOGRAFIE obținut de Adriana Grand.

La acestea se adaugă nominalizarea obținută de actorul Adrian Nicolae la categoria CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL PRINCIPAL.

Acum spectacolul ajunge în cadrul Festivalului Național de Teatru cu două reprezentații (foto: Adriana Grand).

Interpretul lui ”Gore” din ”Mobilă și durere”, actorul Adrian Nicolae, vorbește despre cooperativa de mobilă atât de asemănătoare cu o multinațională de astăzi, despre subalternii care se gudură pe lângă șefii cărora speră să le ia locul într-o zi, despre braseria de lângă muntele Caraiman. Cât e ”mobilă” și cât e ”durere”? Un interviu realizat de Iorgu Ianuși.

Mobila-si-durere -FNT

 

 

 

 

 

”MOBILĂ ŞI DURERE”, de Teodor Mazilu, direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză, scenografia: Adriana Grand – 2h 45 min cu pauză

Adrian Nicolae: Spectacolul ieșise cât se poate de puternic și de matur la premieră. Bineînțeles că s-a mai rodat, atât prin reprezentațiile de la Centrul Cultural pentru UNESCO, cât și prin câteva deplasări. Sunt mândru că joc în acest spectacol.

Ce face ”GORE”, personajul tău?

E un subaltern cât se poate de român, cu o înclinație mare pentru filosofie, bine, o filosofie de subaltern, dar e delicios pentru că are coordonate foarte puține pe lume. Întâi vrea să ajungă șef, apoi își dă seama că nu poate să renunțe la dragoste, deși credea că poate să o facă pentru a ajunge șef. Apoi renunță la toate pentru că își dă seama că țelul său e să facă bani. Lumea îl ”gustă” foarte tare, pentru că e ușor identificabil. Îl vezi printre colegii de la muncă, pe stradă, ți-l aduci aminte de prin liceu și facultate, are o genă prototipală a românului.

Prin ce lume se învârte ”Gore”?

Publicul are surpiza de a vedea că o cooperativă de mobilă din anii 70 e teribil de asemănătoare cu o multinațională de astăzi. Problemele sunt vag aceleași, felul în care se muncește este vag același. Are supriza să vadă că niște tipuri umane care erau foarte ”gustate” în anii 70, chiar și sub cenzură, sunt la fel de haioase astăzi. Sunt oameni cu care te ciocnești, sunt șefi care transferă amante, subalterni care se căciulesc pe lângă șefi, sperând că odată și-odată o să prindă și ei postul acesta de șefi și o să poată să urle la subalterni, oameni care nu dorm nopțile de frica serviciului iar viața lor sexuală e afectată de visul de a face carieră. În acest context, Gore e prototipul subalternului absolut, care nu-și găsește locul niciodată. Întotdeauna e căutarea unui mai bine pe care nu-l atinge niciodată. Dar e delicios să vezi cum încearcă, să vezi cum se dă de ceasul morții.

Treceți, pe scenă, de la biroul de cooperativă, garsonieră, apartament, braserie…

…braseria de lângă crucea de pe Caraiman! În momentul în care muntele Caraiman apare în scenă, lumea se bucură! E foarte apreciat momentul. E o scenografie interesantă, un fel de ”cutie a viselor” concepută de scenografa Adriana Grand. Acest corp de mobilă de pe scenă te poartă, prin schimbări la vedere, în toate aceste spații.

Un corp de mobilă care se transformă treptat pe măsură ce povestea curge.

Spuneam că e un spectacol puternic datorită faptului că e onest. Sunt transformări la vedere ale unui corp de mobilă ușor recognoscibil: acea bibliotecă pe care ți-o puteai lua, în anii comunismului, oprinduți-se din salariu o sumă în fiecare lună, acele biblioteci cu nume de femei pe care ți le permiteai și de care erai foarte mândru odată ce te căsătoreai și ți le puneai în sufragerie… Acel corp de bibliotecă, pe care oamenii care au trăit în comunism sau imediat după îl recunosc ușor, se transformă într-o mulțime de spații. Spectatorii sunt încântați să vadă cum aceste treceri sunt făcute din niște detalii minuscule, cu ajutorul unor tablouri care apar de nicăieri, bibelouri, prin sertare care se scot și apoi se adaugă, cu ajutorul unor personaje care ies și intră prin corpurile bibliotecii.

Am înțeles de ce ”Mobilă…”. Să înțelegem și de ce ”…durere”.

E profund românesc! Durerea e profund românească, în sensul în care orice lucru minuscul care ține de job sau de iubirie, de bani, românul tine să-l trateze cu foarte multă pasiune. Și asta ne predispune la durere.

 

mobila-si-durere-de-teodor-mazilu-i94634

 

 

 

„Mobilă și durere” – 27 & 28 octombrie, Centrul Cultural pentru UNESCO ”Nicolae Bălcescu”, ora 19.00

Centrul Cultural pentru UNESCO ”Nicolae Bălcescu”

Distribuția: George Costin, Adrian Nicolae,  Andrei Huțuleac/Alexandru Pavel, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Alexandra Fasolă/Irina Bucescu/Mihaela Velicu

Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză

Scenografia și costumele: Adriana Grand

PREMIERA – Octombrie, 2014