Confidenţialitate


Flotila România Centenar – flotile de șase ambarcațiuni românești, pe râurile Europei


Flotila România Centenar – flotile de șase ambarcațiuni românești, pe râurile Europei

Cu prilejul sărbătoririi Marii Uniri, campania își propune să promoveze turismul cultural în România în 2018 și 2019, prin expunerea pe râurile Europei a unei flotile de șase ambarcațiuni, reprezentând regiunile ce au format în 1918 România Mare: Țara Românească, Dobrogea, Moldova, Basarabia, Bucovina și Transilvania. Campania se va derula în 2018 la București pe Dâmbovița, la Tulcea pe Dunăre, la Londra pe Tamisa – sub forma Regatei Marii Uniri, și în 2019 la Paris, pe Sena.

O sursă de inspirație pentru campanie a fost vizita prințului Charles al Marii Britanii la Muzeul Satului din București, unde acesta și-a manifestat interesul și admirația pentru bărcile tradiționale construite în Deltă, ca parte reprezentativă a patrimoniului românesc.

Cele șase ambarcațiuni sunt realizate de către Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 cu meșteri locali din Delta Dunării, în conformitate cu condițiile de navigație pe râul Tamisa.

Ambarcațiunile vor constitui punctul de atracție atât pe apă, în timpul festivalurilor, paradelor navale și regatelor, cât și pe uscat, unde vor fi expuse în timpul evenimentelor culturale. Fiecare regiune în parte va beneficia de promovare individualizată, în context istoric dar mai ales prin transpunere în modernitate și evidențierea potențialului turistic.

Calendarul evenimententelor Flotila România Centenar

București – 23-25 februarie 2018

Lansarea și expunerea la Romexpo, la Târgul de Turism al României, a primei ambarcațiuni realizate, cea care reprezintă regiunea istorică Dobrogea.

București – iulie-august 2018

Flotila România Centenar va fi lansată integral la finalul lunii iulie, printr-un eveniment cultural pe Dâmbovița. Flotila va rămâne expusă până la sfârșitul lunii august și va putea fi admirată de participanții la activitățile organizate de Asociația “Ivan Patzaichin-Mila 23”.

Tulcea – 31 august-2 septembrie 2018

La deschiderea ediției a opta a RowmaniaFEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle ambarcațiunile vor defila pe Dunăre, iar apoi vor fi expuse pe faleza din Tulcea, până la finalul Festivalului.

Londra – 9-16 septembrie 2018 – Regata Marii Uniri

În perioada 9-14 septembrie se va face pregătirea echipajului și va avea loc o prezentare a comunității de constructori de bărci.

Pe 15 și 16 septembrie ambarcațiunile vor participa la Festivalul Tamisei – transmisie directă la Zilele Bucureștiului. Va fi o croazieră românească pe tronsonul central al râului, deci în zonele londoneze cele mai aglomerate.

În parcul și în teatrul în aer liber ”The Scoop” de lângă primărie, vor fi amenajate standuri pentru punerea în valoare a regiunilor, prin expoziții tematice, istorice, turistice, culinare și oenologice. Vor avea loc concerte de-a lungul întregii zile.

București – 22 septembrie-15 octombrie 2018

La întoarcerea flotilei în București, ambarcațiunile vor fi expuse la închiderea „Zilelor Bucureștiului”

Paris – aprilie 2019

În contextul Sezonului România-Franța flotila va naviga pe Sena în aprilie 2019.

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează