Confidenţialitate

FITS 2022, la start | VIDEO

A 29-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu ia startul vineri.

Timp de 10 zile, oraşul transilvănean şi împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3500 de participanţi din 75 de ţări.

Publicul este invitat la peste 800 de evenimente în 80 de spaţii de joc.

Cu fiecare ediție organizată, FITS a devenit cea mai mare sărbătoare a artelor spectacolului din România.

În deschidere, vineri seară este programat un spectacol cu 200 de drone pe cer.

Despre FITS

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a pornit în 1993, atunci când un grup condus de Constantin Chiriac, pe atunci actor la Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu, a hotărât să dăruiască oraşului un Festival de teatru. Festivalul a avut o contribuţie importantă în pregătirea agendei culturale pentru programul Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană şi a crescut de la o ediţie la alta, devenind unul dintre cele mai importante din lume. Mai multe detalii aici.

Tema din acest an

Fiecare ediţie FITS a avut câte o temă distinctă, cea din acest an fiind “Frumuseţe”. E un moment în care avem nevoie să găsim frumuseţe în jurul nostru, după doi ani de pandemie şi cu un război la graniţele României.

Spectacole

FITS nu este doar un festival de teatru, ci unul dedicat artelor spectacolului. Asta înseamnă că veţi descoperi spectacole de dans (contemporan sau tradiţional – cum ar fi flamenco, kabuki, african), circ, circ contemporan, concerte, expoziţii, musicaluri, spectacole de operă şi multe, multe altele.

Pe lângă o selecţie bogată de spectacole indoor, FITS oferă sute de reprezentaţii outdoor. Anul acesta vor fi peste 500 de evenimente unice, 200 de reprezentaţii outdoor şi 150 de reprezentaţii indoor. Lor li se adaugă expoziţiile, conferinţele şi multe alte elemente care fac din FITS un eveniment unic în lume.

Câteva dintre highlight-urile din acest an sunt: “Clara Haskil, Preludiu şi Fugă”, “Nevoia de mângâiere”, “Iubire”, “Domnul Ibrahim şi florile din Coran”, “Regele moare”. Am selectat câteva dintre spectacolele străine, însă FITS are şi un important sezon românesc, un sezon japonez şi multe altele. Sunt, în total, 13 sezoane (Franţa, Elveţia, China, Japonia, Israel, Belgia, Germania, Austria, Marea Britanie, Italia, Polonia, Spania + un sezon special NATO).

Bilete

O întrebare pe care o auzim des: “Mai sunt bilete la FITS?“. Da, mai sunt bilete la unele spectacole. Prietenii de la Entertix au o secţiune dedicată, pe care găsiţi toate biletele disponibile, asta după ce consultaţi, desigur, programul. Preţurile pornesc de la 30 de lei şi ajung la 150 de lei pentru câteva dintre cele mai importante spectacole.

FITS Online

Odată cu ediţia din 2020, desfăşurată 100% online, FITS a început un amplu proces de digitalizare, care continuă şi azi. Vrem să oferim puţin din experienţa de festival şi celor care nu pot ajunge la Sibiu, aşa că o parte dintre spectacolele din cadrul FITS sunt disponibile şi online. Biletele pot fi cumpărate din toată lumea, iar spectacolele sunt disponibile spre vizionare timp de 24 de ore din momentul programării. Puteţi vedea la ediţia din acest an şi o selecţie de spectacole disponibile exclusiv online, cum ar fi “Dispariţie” – un spectacol de dans al Houying Dance Theater, filmul Hora al Batsheva Dance Company sau “Mal/Praxis”– un spectacol de Bogdan Georgescu.

FITS Talks

Ediţia din acest an vine cu o nouă premieră: emisiunea online FITS Talks. Între 27 iunie şi 3 iulie, de luni până duminică, de la ora 13:00, scriitorul Marius Chivu va discuta cu invitaţii săi despre cele mai importante evenimente  de la FITS, despre cum a fost primit festivalul de public, despre ce înseamnă Festivalul pentru sibieni şi multe altele. Emisiunea va fi transmisă live pe pagina de Facebook FITS şi pe canalul de Youtube FITS.

Aplicaţia FITS

Ca să fiţi la curent cu cele mai noi informaţii şi cu programul actualizat al Festivalului, vă recomandăm să descărcaţi gratuit aplicaţia FITS din App Store şi Google Play Store.
Puteţi descărca aplicaţia de pe următoarele linkuri: App Store (pentru iPhone şi iPad) şi Google Play Store (pentru telefoane şi tablete Android)

Aleea Celebrităţilor

Proiectul iniţiat în urmă cu câţiva ani de Preşedintele Festivalului, Constantin Chiriac, continuă şi în acest an cu șase noi stele pe Aleea Celebrităților.
Sasha Waltz, Krzysztof Warlikowski, Götz Teutsch, Éric-Emmanuel Schmitt, Claus Peymann și Ion Caramitru vor avea câte o stea începând cu acest an.

FOCUS Online

O altă noutate a acestei ediţii este parteneriatul cu o serie de hoteluri din România, prin intermediul căruia clienţii cazaţi pot urmări gratuit spectacolele FITS transmise online. Totul este parte dintr-un parteneriat de colaborare cu Ministerul Turismului pe care FITS l-a semnat în acest an.

Bursa de spectacole

Un prilej excelent de networking pentru artişti şi reprezentanţi ai teatrelor este Bursa de spectacole, care are loc tot în cadrul FITS, anul acesta între 27 şi 30 iunie. Pe parcursul celor 4 zile participanţii intră în dialog şi stabilesc relaţii care mai apoi se pot transforma în turnee şi proiecte.

Programul de voluntariat

Şi în acest an, prietenii de la Alpha Bank susţin programul de voluntariat din cadrul FITS. Peste 400 de voluntari au fost selectaţi din miile de aplicanţi şi au fost trainuiţi în ultimele săptămâni pentru a putea gestiona cu succes sarcinile primite. Mai multe despre program aici.

Platforma de cercetare doctorală

Tineri cercetători vin la Sibiu în fiecare an, începând cu 2014, în cadrul Platformei de cercetare doctorală. Acest spaţiu de dialog şi schimburi universitare reprezintă un excelent punct de plecare pentru înţelegerea actului artistic actual. Parteneri ai proiectului sunt universităţi din Franţa, SUA, Marea Britanie, Japonia, Canada, China, Rusia, Israel şi Moldova. Mai multe detalii aici.

Therme Forum

O altă structură asociată festivalului, Therme Forum adună o serie de conferinţe pe teme de arhitectură, proiectare, tehnologie şi evoluţia comunităţilor. Mai multe detalii aici.

Festivalul Universităţilor de teatru

În cadrul FITS sunt programate şi o serie de spectacole realizate de Universităţi de Teatru din România, Moldova, Italia, Serbia, Germania şi Macedonia de Nord.

Festivalul Statuilor Vivante

Festivalul Statuilor Vivante, o nouă secțiune inclusă în programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, va oferi publicului 40 de reprezentații ale celor cinci spectacole din cadrul Proiectului „Moștenirea”, realizat de Mihai Mălaimare și susținut de JTI România. Creațiile vor fi prezentate pe Pietonala Nicolae Bălcescu din Sibiu, dar și în localitățile din Mărginimea Sibiului – la Săliște și Gura Râului.