Confidenţialitate


Fiscul blochează promovările în funcții pe motiv că nu sunt bani de salarii


Fiscul blochează promovările în funcții pe motiv că nu sunt bani de salarii

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunțat marți, într-un comunicat de presă, că toate promovările în funcții sunt blocate de la începutul lunii pentru că nu sunt bani pentru plata salariilor în cazul unor promovări.

“Potrivit unei adrese din data de 2.03.2017 transmise de Ministerul Finanţelor Publice Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, toate promovările în funcţie în cadrul ANAF se suspendă până la data la care bugetul MFP, prin suplimentarea alocărilor bugetare la Titlul I “Cheltuieli de personal”, va putea permite asigurarea plăţii salariilor pentru toţi angajaţii”, a precizat ANAF.

Pe de altă parte, fiscul anunță că toți șefii din cadrul Direcției Antifraudă vor fi evaluați până pe 31 martie.

“Menţionăm că personalul cu funcţii de conducere din cadrul DGAF face obiectul unei evaluări profesionale, ţinând cont de analiza unor indicatori de performanţă,  care se desfăşoară până la data de 31 martie”,  a mai precizat instituţia.

Anterior, Fiscul anunţase că a redus de la 25% la 5% sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru angajaţii săi, pentru că bugetul instituţiei a fost redus cu 4,6% în acest an faţă de 2016.

Datele publicate de Ministerul Finanţelor arată că veniturile bugetului general consolidat au fost în ianuarie de 19,2 miliarde lei, echivalent cu 2,4% din PIB, fiind cu 5,7% mai mici faţă de ianuarie 2016.

Încasările din TVA au înregistrat o scădere dramatică faţă de ianuarie 2016, cu 24,8%.

În schimb, cheltuielile bugetului general consolidat au crescut cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2016.


Ultimele stiri
România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…