Confidenţialitate


Finanțare de 3 miliarde de dolari pentru proiecte din energie și gaze naturale a fost anunțată de ministrul Energiei | AUDIO


Finanțare de 3 miliarde de dolari pentru proiecte din energie și gaze naturale a fost anunțată de ministrul Energiei | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Nechez

Finanțare de 3 miliarde de dolari pentru proiecte din energie și gaze naturale a fost anunțată de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în urma vizitei oficiale la Washington.

 Acesta a avut întâlniri cu reprezentanți ai Băncii Mondiale, unde au fost discutate proiecte strategice din sectorul energetic. Printre acestea se numără și sprijinul pentru dezvoltarea proiectelor nucleare, inclusiv Reactorul 1 de la Cernavodă.

 Bogdan Ivan a precizat că finanțarea este avantajoasă, pentru că nivelul dobânzilor este redus.

„România va fi prima țară din lume care finanțează energie nucleară cu bani cu dobândă foarte mică, pentru a ne asigura că în următorii 30 de ani, vom produce energie electrică în bandă”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„ România va fi prima țară din lume care finanțează energie nucleară cu bani cu dobândă foarte mică, mă refer la dobânzi care sunt cuprinse între 1 și 1,5%, pentru a ne asigura că în următorii 30 de ani, vom produce energie electrică în bandă, la un cost care să nu depășească 100 de euro per MW. Vorbim de suma de 3 miliarde de dolari. Vorbim și de un acord care a fost semnat împreună cu două corporații, parte a Băncii Mondiale, împreună cu Ministerul de Finanțe și Transgaz, prin care România beneficiază de o finanțare de 500 de milioane de dolari, pentru dezvoltarea infrastructurii de gaze naturale din țara noastră”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la o conferință de presă în Timișoara.

În același timp, Ministrul Energiei a criticat anunțul făcut de vicepremierul, Oana Gheorghiu, privind listarea la bursă a companiilor de stat din domeniul energiei.

„Să vii să spui că listezi pachete de acțiuni, reprezintă un element care nu are nimic în comun cu dezvoltarea reală a capacităților de producție a energiei electrice din țara noastră”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„A fost o surpriză când am observat că există o dorință de a lista o parte din pachetele companiilor profitabile din domeniul energiei, și aici mă refer la Hidroelectrica, Nuclearelectrica și la Romgaz, în condițiile în care din partea Ministerului Energiei niciuna dintre aceste companii nu au fost transmise de mine, pentru a fi incluse în acest jalon. În momentul de față, când toate statele mari din lume investesc în capitalizarea companiilor strategice, să vii să spui că listezi pachete de acțiuni de la companii care și-au dublat valoarea în ultimii doi sau trei ani de zile, ca să iei acei bani și să-i pui în bugetul de stat, reprezintă un element care nu are nimic în comun cu dezvoltarea reală a capacităților de producție a energiei electrice din țara noastră”, a mai adăugat Bogdan Ivan.

Vicepremierul Oana Gheorghiu, care coordonează Comitetul interministerial pentru reforma companiilor de stat, a vorbit joi despre primul set de 22 de companii vizat de o serie de măsuri, una dintre ele fiind listarea la bursă.


Ultimele stiri
Roxana Sicoe-Tirea, despre protestele din Franța: „Problema fundamentală – incapacitatea instituțiilor de a asculta cetățenii înainte ca nemulțumirea…

Prima zi a audierilor miniștrilor Guvernului Niculescu s-a încheiat. Votul de învestitură, programat marți | AUDIO

Ilie Bolojan, bilanț la final de mandat: „Am preluat o țară cu spatele la zid”. „Unele decizii au…

SUA: Începe votul anticipat în Texas pentru alegerile din Senat și pentru funcția de guvernator | AUDIO

Ploșnițe la Spitalul Colentina din București. Șase pacienți au fost mutați de la Neurologie, iar o parte din…

Peste 70 de școli din Ungaria, vizate luni de amenințări cu bomba. Aceleași amenințări, primite prin e-mail și…

Prahova: O imagine generată cu AI, care arăta un urs pe o stradă din Câmpina, a alertat cetățenii…

Franța: Restricții de circulație în anumite zone ale țării, după protestele violente ale tinerilor. Anunțul premierului Lecornu |…

Atac cibernetic la Societatea de Radiocomunicații. Serviciul de e-mail al companiei, suspendat preventiv

Franța: Studenții au blocat accesul turiștilor la Muzeul Luvru, în semn de solidaritate cu mișcarea liceenilor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează