Confidenţialitate


Finala UCL Barcelona-Juventus, de la ora 21:45. Catalanii sunt considerați favoriți


Finala UCL Barcelona-Juventus, de la ora 21:45. Catalanii sunt considerați favoriți

Două dintre cele mai mari echipe de pe continent, FC Barcelona și Juventus Torino, se vor înfrunta, sâmbătă seara, de la ora 21,45 (ora României), în finala Ligii Campionilor la fotbal, pe Olympiastadion din Berlin.

Juventus este la prima sa finală după o pauză de 12 ani și țintește al treilea trofeu în cea mai importantă competiție intercluburi, în timp ce FC Barcelona este considerată favorită al al cincilea titlu în competiție, ambele având până acum șapte finale la activ.

Pentru ambii antrenori, Luis Enrique (Barca) și Massimiliano Allegri (Juve), câștigarea trofeului ar fi încununarea unei triple remarcabile, care mai cuprinde titlul și cupa.

 

Cele două formații s-au mai întâlnit în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, în ediția 1985/86, Barca învingând cu 1-0 în Spania, iar meciul de la Torino s-a terminat nedecis, 1-1, golul campioanei Europei de atunci fiind marcat de Michel Platini.

Barca s-a impus și în 1990/91, în semifinalele Cupei Cupelor, cu 3-1 acasă, iar apoi a pierdut cu 0-1 la Torino.

În lotul echipei torineze se află patru jucători care au cucerit trofeul, cu alte echipe: Andrea Pirlo (AC Milan 2003, 2007), Patrice Evra și Carlos Tévez (Manchester United 2008), Alvaro Morata (Real Madrid 2014).

 

Berlinul este al patrulea oraș german care găzduiește finala competiției, după Munchen (1980, 1993, 1997, 2012), Gelsenkircken (2004) și Stuttgart (1959, 1988).

Câștigătoarea trofeului va primi 15 milioane de euro din partea UEFA, iar învins se va alege cu 10,5 milioane.

Meciul de la Berlin va fi arbitrat de Cuneyt Cakir (38 ani), care este arbitru internațional din 2006, el fiind primul arbitru turc care conduce o finală a Ligii Campionilor.

Cakir va fi ajutat de compatrioții săi Bahattin Duran și Tarik Ongun, în timp ce arbitru de rezervă va fi suedezul Jonas Eriksson. Alți doi turci, Huseyin Gocek și Bariș Șimșek, vor fi arbitri adiționali.

Juve va fi lipsită de un om de bază, fundașul Giorgio Chiellini (accidentat).

Echipele probabile: 
Juventus: Buffon (căpitan) — Lichtsteiner, Barzagli, Bonucci, Evra — Marchisio, Pirlo, Pogba — Vidal — Tevez, Morata. Antrenor: Massimiliano Allegri. 
FC Barcelona: Ter Stegen — Dani Alves, Piqué, Mascherano, Jordi Alba — Rakitic, Busquets, Iniesta (căpitan) — Messi, Suarez, Neymar. Antrenor: Luis Enrique.


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează