Confidenţialitate


Filmul “Un pas în urma serafimilor”, din 22 septembrie, în cinematografe


Filmul “Un pas în urma serafimilor”, din 22 septembrie, în cinematografe

Între cele mai așteptate filme românești ale acestei toamne, Un pas în urma serafimilor are premiera cinematografică pe 22 septembrie.

Pelicula spune povestea lui Gabriel, un adolescent care îşi doreşte să devină preot şi urmează cursurile unui seminar teologic ortodox. Iniţial, el încearcă să se adapteze mediului, dar, în cele din urmă, îşi dă seama că sistemul este complet corupt şi abuziv. Nu după multă vreme, împreună cu alţi trei colegi, este etichetat de consiliul şcolii drept elev-problemă.

Prinşi în lupta pentru putere dintre un preot incoruptibil, dar abuziv, şi un profesor laic viclean şi corupt, cei 4 învaţă că minciuna, furtul, manipularea şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a rezista în seminar.

Un pas în urma serafimilor îi are în rolurile principale pe Ștefan Iancu și Vlad Ivanov, distribuția fiind completată de Ali Amir, Alfred Wegeman, Ștefan Mihai, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr., Cristian Bota, Marian Popescu și Radu Botar.

Scenariul şi regia poartă semnătura lui Daniel Sandu, imaginea aparţine lui George Dăscălescu, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu, costumele de Cireşica Cuciuc, scenografia este semnată de Adrian Cristea, iar Marius Leftărache s-a ocupat de sound-design. Producători sunt Ada Solomon şi Ioana Drăghici.

Un pas în urma serafimilor a fost dezvoltat începând din 2008, în cadrul unora dintre cele mai prestigioase workshop-uri de profil: CineLink 2008, Ekran Wajda School 2010, Berlinale Co-Production Market 2013, Les Arcs Coproduction Village, Baltic Event Coproduction Market.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=53&v=XOnU2eeilFo

 


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează