Confidenţialitate


Filmul care prezintă călătoria pe jos până la Paris a lui Constantin Brâncuşi va fi lansat în 2018


Filmul care prezintă călătoria pe jos până la Paris a lui Constantin Brâncuşi va fi lansat în 2018

Filmul biografic “Walking To Paris”, despre călătoria pe jos până la Paris a lui Constantin Brâncuşi, va fi lansat în 2018, potrivit IMDB.

Tânărul sculptor Constantin Brâncuşi, în vârstă de 27 de ani, a plecat pe jos din România până în Franţa pentru a devenit cel mai important sculptor al secolului XX.

Lungmetrajul se va axa asupra poveştii călătoriei de 18 luni pe care sculptorul român Constantin Brâncuşi a realizat-o din România până în Franţa, trecând prin Ungaria, Austria, Germania şi Elveţia, potrivit screendaily.com

„De-a lungul călătoriei, supravieţuind cu ce se ivea pe drum, aşa cum se învăţase în anii în care fusese cioban, a avut aventuri comice, violente, erotice şi romantice, în mod cert formatoare, ce l-au inspirat în sculptură, căci modela sculpturi din materiale pe care le găsea pe drum: lemn, piatră, nisip, zăpadă şi gheaţă, lăsând răsfirate şi abandonate sculpturi experimentale şi temporare pe drumurile Europei”, a declarat Greenaway pentru Screen Daily.

Actorii Emun Elliott şi Carla Juri vor fi protagoniştii peliculei „Walking To Paris”.

Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj, şi a absolvit, în 1902, Şcoala de bellearte din Bucureşti. La scurt timp, în 1906, îşi expune lucrările pentru prima oară la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris.

În 1907 este prezentată prima versiune a „Sărutului”, care a stat la baza celebrei lucrări „Poarta Sărutului”, din ansamblul de la Târgu-Jiu, din care fac parte şi „Coloana fără sfârşit” şi „Masa Tăcerii”. „Rugăciunea” şi „Domnişoara Pogany” se numără printre lucrările celebre ale sculptorului român.


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează