Confidenţialitate


Fidel Castro va fi incinerat în primele ore ale zilei de sâmbătă


Fidel Castro va fi incinerat în primele ore ale zilei de sâmbătă

Fratele fostului preşedinte, Raul Castro (președinte în funcție al Cubei) a anunțat că Fidel Castro, „comandantul şi liderul Revoluţiei cubaneze”, a murit în seara de 25 noiembrie, la ora 22.29.

Fidel Castro ar urma să fie incinerat „în primele ore ale zilei de sâmbătă”, a mai precizat fratele său.

În anunțul făcut la televiziunea publică din Cuba nu s-au făcut referiri la eventuale ceremonii de omagiere, dar sunt așteptate detalii în orele următoare.

“Conform voinţei exprimate de camaradul Fidel, rămăşiţele sale pământeşti vor fi incinerate la primele ore ale zilei de sâmbătă”, a anunțat Raul Castro

Fidel Castro, fostul președinte al Cubei, a murit la vârsta de 90 de ani.

Avea mai multe probleme de sănătate și ultima sa apariție publică a fost în august.

Fidel Castro s-a aflat la conducerea Cubei din 1976 până în 2008, când locul în fruntea țării i-a revenit fratelui său, Raul.

Susţinătorii săi l-au considerat ca fiind omul care „a redat Cuba poporului”, dar adeversarii săi l-au acuzat de reprimarea brutală a opoziţiei, notează BBC.

În luna aprilie a susţinut un discurs în ultima zi a Congresului Partidului Comunist. Spunea, atunci, că ideile comuniste încă sunt valabile şi că poporul cubanez va fi victorios.

FOTO:  Rob Crandall / Shutterstock.com


Ultimele stiri
România în Direct. Summitul B9: Mai putem plăti Ucraina pentru pacea din Europa?

Salariul mediu, aproape de 6000 de lei. Domeniile în care se câștigă cel mai mult | AUDIO

Nivelul inflaţiei nu este determinat de Guvern, transmite Kelemen Hunor: „este o chestiune regională”

Germania vrea ca TikTok să treacă sub control european în interiorul UE | AUDIO

Summitul B9: 16 delegaţii străine la nivel de şef de stat şi de guvern, la Palatul Cotroceni. Nicușor…

Irak şi Pakistan au încheiat acorduri energetice cu Iranul pentru transportul de petrol şi gaze prin strâmtoarea Ormuz…

România va accesa peste jumătate de miliard de euro prin noile granturi SEE şi norvegiene. Dragoş Pîslaru: cea…

Economia României a scăzut cu 0,2% în primul trimestru. Inflația în aprilie, peste 10%. Datele INS | AUDIO

Sibiu: Au fost reluate căutările copilului de cinci ani dispărut din Sebeșu de Jos | GALERIE FOTO

Acordul UE–Mercosur: prima ţară exclusă de UE din lista partenerilor comerciali din cauza nerespectării standardelor sanitare