Confidenţialitate


Fetița subnutrită din Botoșani a murit. Ea cântărea 6 kg, la vârsta de 12 ani


Fetița subnutrită din Botoșani a murit. Ea cântărea 6 kg, la vârsta de 12 ani

Inspectoratul de Poliție Botoșani a deschis o anchetă după ce fata de 12 ani din Monoleasa, care cântărea doar 6 kilograme, internată în urmă cu două săptămâni în secția de ATI a Spitalului din Botoșani, a murit în timp ce se afla sub tratament.

Părinții riscă să fie decăzuți din drepturile părintești.

Polițiștii așteaptă rezultatele necropsiei și a expertizei medico legale în acest.

„În acest caz a fost deschisă o anchetă ca urmare a decesului copilului, după ce am fost informați de reprezentanții spitalului. Se fac cercetări și așteptăm rezultatele necropsiei”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Maria Carp.

Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Botoșani a declanșat, în urmă cu două săptămâni, o anchetă, după ce la spital a ajuns o fată de 12 ani care cântărea 6 kilograme. Copilul s-a născut cu multiple malformații și mai avea încă trei frați sănătoși.

Autoritățile au stabilit că în cazul celorlalți copii aflați în familie nu se impune luarea unor măsuri de protecție, aceștia fiind bine îngrijiți.

„Am declanșat imediat după ce copilul a ajuns la spital o anchetă și am întocmit un raport, dar din păcate, copilul decedând, raportul a fost înaintat Poliției. Fiind vorba de un deces, competențele noastre se opresc aici. Urmează ca Poliția să cerceteze și să stabilească dacă există sau nu vreo vinovăție din partea cuiva. În ceea ce privește ceilalți copii din familie, au fost evaluați și s-a constatat că nu le este pusă niciun fel viața și sănătatea în pericol și au fost lăsați în familie. Față de copiii care au rămas în familie nu este vorba de vreo neglijență, însă față de copilul acesta, care a decedat, ținând cont de diagnosticele severe pe care le avea, aici medicul legist sau organele de cercetare penală pot să stabilească dacă a fost sau nu cumva vreo neglijență din partea mama ei sau altcuiva”, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Colbu, directorul adjunct al DGASPC Botoșani.

În urmă cu 2 săptămâni, fata de 12 ani din comuna Manoleasa a ajuns la spitalul din Botoșani malnutrită și deshidratată, ea cântărind doar 6 kg.

Medicii au anunțat că aceasta s-a născut cu o encefalită cronică infantilă, cu tetrapareză spastică și a ajuns la spital foarte deshidratată, cu enterocolită și prezenta cel mai mare grad de malnutriție.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”